Legatura cu „cele sfinte” se poate face foarte simplu si cu ajutorul calculatorului. Romanii pot „naviga” printre sfinti, dogme bisericesti, slujbe si parohii stand confortabil la birou. Biserica Ortodoxa se poate lauda cu cateva pagini de Internet care i-ar face sa lesine de invidie pe multi specialisti in domeniu.
Tehnica moderna inlesneste relatia cu Divinitatea. Romanii cazuti in patima Internetului, dar care sunt si „patrunsi” de sentimente religioase se pot pune la punct cu ultimele noutati care tin de patriarhii, slujbe, donatii religioase, pe scurt, cam tot ce tine de biserica.
Biserica Ortodoxa Romana, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Mitropolia Olteniei, Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, Episcopia Dunarii de Jos, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Biserica Stavropoleos, Parohia Serban Voda, Parohia Sfantul Elefterie, Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena sau Parohia Oborul Nou sunt doar cateva dintre institutiile pe care credinciosii le pot „vizita” pe Internet. Cei care au o „apasare” pe suflet si simt nevoia sa se destainuie o pot face chiar daca preotul nu este langa ei sa-i asculte.
Si asta pentru ca reprezentantii Domnului pe pamant pot fi contactati prin intermediul postei electronice. Exista aproape pe fiecare pagina o adresa de e-mail la care orice „credincios” virtual poate trimite un mesaj, o plangere, o rugaminte sau acatiste. Norocosii sau cei care au rabdare sa „bantuie” mai mult printre „paginile crestine” pot gasi chiar mai multa „intelegere”: de exemplu, rubrica „Duhovnicul va raspunde”.
Pentru ca toata aceasta „calatorie” printre imagini tipic bisericesti si fragmente de rugaciuni sa nu para chiar atat de monotona, crestinul poate avea chiar surpriza sa constate ca are ocazia sa se relaxeze intrand chiar pe chat (discutii libere). Pe pagina web a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, prezentarea parohiei Vascauti contine si un astfel de chat, unde cei interesati pot conversa cat ii lasa inima atat cu ceilalti vizitatori cat si, probabil, cu alte fete bisericesti.
Majoritatea romanilor au ramas totusi „atasati” de metoda traditionala atunci cand vine vorba despre acatist. Li se pare mult mai cinstit si mai „eficient” sa-l duca direct si personal la biserica. Framantari ca retrocedarile, mostenirile, chiar mania jocurilor pe calculator au ajuns sa se strecoare pana si in acatiste.
In fiecare dimineata de marti, de exemplu, in bisericuta „Sf. Antonie” din Drumul Taberei se asculta cu piosenie, acatistele pe care preotul le-a primit de-a lungul intregii saptamani. Sanatatea si iertarea pacatelor sunt, in mod clar, in topul problemelor care-i macina pe romanii bisericosi. Insa nu strica deloc sa ceri ajutor divin si pentru un loc bun de munca, pentru indulgenta sefului sau pentru o plecare in strainatate. „Se roaga Mirela pentru sanatate, liniste la serviciu, pace cu seful ei si rezolvarea cu locul de munca in Israel”. O alta credincioasa si-a varsat in acatist amarul pe ambasade, rugandu-se cu foc „pentru viza”.
Exista si zeci de acatiste pe tema „rezolvarea procesului cu casa, chiriasii, apartamentul sau vila mostenire”.
„Cate mi-au auzit urechile aici, la biserica… sunt multe necazuri pe lume”, spune o batrana, iesind din curtea lacasului.