”Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”, informează un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.
În contextul „fenomenului emigraţiei actuale”, Sfântul Sinod al BOR „îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”.
Biserica Ortodoxă a luat măsuri sporite pentru asigurarea desfăşurării în linişte a slujbelor religioase, protejată de dispoziţiile art. 381 din Codul penal care sancţionează cu închisoare sau amendă ‘împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii, precum şi de dispoziţiile legale care sancţionează tulburarea liniştii publice”.
Printre hotărârile Sfântului Sinod se numără şi „punerea în aplicare cu stricteţe de către unităţile de cult a normelor legale privind protecţia şi prevenirea incendiilor în lăcaşurile de cult, precum şi protejarea monumentelor istorice”.
Sfântul Sinod „îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”.
În altă ordine de idei, sursa citată aminteşte că BOR continuă eforturile concrete de diminuare a sărăciei şi de ajutorare a persoanelor defavorizate din societatea românească, desfăşurând în acest sens proiecte şi activităţi cu caracter social şi filantropic, în anul 2016 BOR cheltuind în scop filantropic 95.841.602 lei.
„La nivelul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române se află în derulare 617 proiecte şi programe sociale, dintre care 451 finanţate din fonduri proprii, 74 cu finanţare publică, 15 cu finanţare externă şi 77 cu finanţare mixtă”, mai informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!