Mesajul transmis de Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene, spre binele poporului român.

În acest sens, în calitate de prim semnatar al „Declarației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană” din 16 mai 2000, Biserica Ortodoxă Română reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la Uniunea Europeană, spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei, ai cărei părinți fondatori au fost profund ancorați în creștinism.

Întrucât, potrivit articolului 7 alineatul 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele sunt „factori ai păcii sociale”, Sfântul Sinod a hotărât, în mod repetat, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română îşi afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, în mod similar cu Armata Română.

Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi
Recomandări
Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi

Opțiunea electorală a clericilor trebuie să fie exprimată doar prin votul personal secret, și nu prin partizanat politic, așa cum cadrelor militare în activitate le este interzis să își exprime în public opinii politice, să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat pentru funcții publice.

În concluzie, poporul român are nevoie, în acelaşi timp, de libertate şi de unitate, de prosperitate şi de stabilitate”, se arată în mesjaul transmis de Biserica Ortodoxă Română.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Elena76_   •   05.12.2024, 13:23

Consider că era necesară poziționarea Bisericii în favoarea rămânerii României în Uniunea Europeană, în sprijinul afirmării valorilor democratice pe care le-am asimilat atât de lent după revoluția din '89. Cam târziu vine reacția BOR după șocul din primul tur al alegerilor, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Libertador   •   04.12.2024, 19:08

V-ați descotorosit de singura minte luminată a voastră, numită Vasile Bănescu, și țineți în continuare în brațe un turnător la Secu și șpăgar sinistru, bigot de Ev Mediu și aghent de influență al lui Kiril și Putin în România - pe Mache Șpagoveanu. Plus mulți alți infractori economici dovediți, sau pedofili și pederaști, prădători sexuali în sutane. Dar ar trebui să vă credem și să vă mai dăm niște bănuți, că, nu-i așa, fără voi nu ne ajung rugăciunile unde trebuie, și nici pupăturile de moaște nu mai sunt așa eficiente. Vrednic este!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Observatornews.ro
ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI