„În primul rând, contractul a fost discutat încă de anul trecut, pe când încă nu eram consilier al ministrului. În al doilea rând, eu nu sunt funcţiionar public, am fost foarte atent în sensul ăsta. Dacă aş fi fost funcţionar public, m-aş fi aflat în incompatibilitate cu postura de realizator al unei emisiuni la postul public de televiziune. Aşa, eu nu sunt angrenat în vreun partid, iar colaborarea mea cu ministrul nu ţine de probleme de banking, ci de alte subiecte, ca veniturile şi pensiile mici ale artiştilor. Chestiuni umane, ca să nu folosesc un cuvânt mare precum „umanitar”. În concluzie, cele două calităţi ale mele nu sunt incompatibile”, explică situaţia solistul formaţiei, citat de Gândul.info

Artistul spune că are timp să le facă pe toate pentru că la minister lucrează numai când e treabă, iar programul nu este unul bătut în cuie. „N-am un program foarte fix, ţinând cont ca şi salariul mi-l donez în scopuri umanitare. Când e nevoie de mine stau, când nu, nu”, a declarat Bittman.

 
 

Urmărește-ne pe Google News