O sursă externă explică pentru Libertatea.ro că Gregorian Bivolaru a perfectat de-a lungul timpului o rețea din care scoate bani frumoși, folosind „adeptele” în diverse activități cu tentă sexuală.

Astfel, adepte MISA din școlile externe de yoga păstorite de Bivolaru ar „lucra” în industria sexy virtuală iar o parte din câștig ar ajunge prin diverse filiere și la mentorul spiritual, fondator al curentului MISA.

Potrivit surselor citate Gurul s-a lovit și de persoane timorate, care nu au perceput stilul spiritual al acestuia și care au făcut sesizări și plângeri urmare unor acțiuni cu tentă sexuală ale acestuia.

Potrivit presei străine în decembrie 2012 procuratura italiană a dispus efectuarea a peste 20 de percheziții la centrele de yoga din Italia dar și la domiciliile unor persoane implicate.

Acuzațiile erau de trafic de persoane, sclavie, grup infracțional organizat dar și de asalt sexual. La acel moment ar fi fost vizate 18 persoane între care și Bivolaru.

Rețeaua XXX

Una dintre rețetele lui Bivolaru de a produce bani frumoși este aceea de a-și pune adeptele să-și deschidă conturi pe rețele de socializare sexuală cu conținut sexual explicit.

Mai precis, arată sursa citată, punând la dispoziția Libertatea.ro și o serie de fotocopii, mai multe adepte ale lui Gregorian Bivolaru s-au înregistrat sau sunt și în prezent înregistrate pe site-uri cu profil sexual.

Banii produși de acestea pe aceste site-uri ar fi aduși „gurului” pentru bunăstarea personală. Sursa citată susține că rețeaua lui Bivolaru l-a susținut pe acesta cu bani inclusiv pe perioada șederii acestuia în penitenciarul Bistrița, amintind totodată că la momentul prinderii sale la Paris, el avea asupra sa suma de 11.000 de euro.

Trimisul special al MISA în Franța, vedetă pe Big Tits Glamour

Libertatea.ro va prezenta cel mai elocvent caz, pus la dispoziție de sursa citată, respectiv cel al uneia dintre adeptele MISA din România, Claudia Mitrofan, prezentă în transmisiunile și comunicările oficiale ale entității spirituale, din Franța, după ridicarea lui Bivolaru de la un târg de carte.

Potrivit sursei citate aceasta a ținut corespondența oficială pentru MISA privind arestarea lui Bivolaru în Franța și totodată ar fi și Sophia Delis, una dintre vedetele la vedere ale site-ului sexy Big Tits Glamour.

Site-ul se pare că s-a desființat între timp, în sensul că nu mai este accesibil, dar galeria foto a acesteia a rămas activă.

După o sumară verificare a link-ului „https://web.archive.org/web/20150523140357/https://www.bigtitsglamour.com/sophia_delis_md” se poate constata că persoana identificată cu numele de Sophia Delis pe site seamănă cu adepta MISA Claudia Mitrofan, așa cum a afirmat sursa citată.

Sursa nu a putut oferi detalii amănunțite despre sumele de bani încasate și eventual predate ulterior liderului Bivolaru și nici nu există detalii privind forma contractuală sau durata în timp a participării efective a acesteia la activitățile derulate de acest site.

„Japonezele” lui Guru au refuzat să predea banii făcuți în țara soarelui răsare

Sursa Libertatea.ro mai amintește un episod din București, de pe vremea când „gurul” trimitea adepte în barurile din Japonia.

Astfel, explică aceasta, la un moment dat mai multe fete ajunse înapoi în București au refuzat să fie luate de șoferii „gurului” pentru a fi duse la el pentru predarea bunurilor și banilor. Ele ar fi fost urmărite cu mașinile prin Capitală pentru a fi prinse și duse la Bivolaru.

Bivolaru, uitat de adepți în spatele gratiilor

Cât timp a fost încarcerat În România, la Penitenciarul Bistrița, acolo unde a ispășit o parte din pedeapsa de șase ani primită pentru act sexual cu un minor, Gregorian Bivolaru nu a avut parte de vizite din partea adepților. Potrivit unor surse, acesta a stat de vorbă, cât timp a fost în spatele gratiilor, cu doar cu câțiva apropiați, printre care s-ar fi numărat și ambasadori. Pe de altă parte, se pare că multe dintre activitățile MISA, al cărei lider spiritual este, s-ar fi mutat peste hotare.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Silviu Petcu, ”arabul” din Divertis și-a luat lumea-n cap. Și soția cu el!

 

EXCLUSIV/ Florin Chilian, cel mai sincer interviu despre el și ”Iubi”. ”Nu m-am anturat niciodată cu proaste!”

 

FOTOGRAFII DE COLECȚIE | Condițiile din pușcării care au dus la eliberarea a mii de deținuți

 

VIDEO EXCLUSIV/ Nico face mărturisiri șoc despre Ștefan Bănică. ”Îl iubesc foarte mult”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News