În cursul zilei de astazi, autoritățile finlandeze au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane și abuz sexual. Asta la șapte zile de când Gregorian Bivolaru a fost eliberat condiționat din penitenciarul din România. Se pare că este vorba de niște fapte săvârșite pe teritoriul Finlandei, în urmă cu câțiva ani.
Pe 13 septembrie, imediat după eliberarea condiționată, Guru și-a declarat domiciliul la Sibiu. Potrivit surselor noastre, nu a rămas acolo decît o zi, iar pe data de 14 septembrie a părăsit România, prin Ungaria, la bordul unei mașini și însoțit două persoane: o femeie şi un bărbat.
Potrivit termenilor eliberării condiționate, Bivolaru era obligat să anunțe ofițerul de probațiune care îl are în supraveghere dacă pleacă din țară și dacă își schimbă domiciliul. El a luat legatura cu ofițerul imediat dupa eliberare, pe 13, și l-a asigurat că va rămâne la Sibiu.
La jumătatea lunii, când a fost eliberat, Bivolaru a făcut o declarație bizară. El a transmis că ”a avut o mulțime de revelații care se vor concretiza în viitorul apropiat în noi inițieri, în noi proiecte spirituale” și că ”vă așteaptă multe surprize spirituale minunate – unele în premieră – pe care în continuare vi le va oferi numai și numai cu ajutorul ce îi vine de la Bunul Dumnezeu”.
Modelul plecării din țară cu o mașină, prin vestul țarii, nu e ceva nou pentru Bivolaru. În 2004, a fost prins la Nădlac, pe unde încerca să fugă din țară, camuflat cu o perucă și ajutat de un angajat al vamii, discipol MISA.
Acuzat de întreținere de relații sexuale cu un minor, fondatorul MISA a fost trimis în judecată, în august 2004 iar în aprilie 2005, el a fost arestat în Suedia, la cererea autorităților române care au vrut, apoi, extrădarea sa.
Suedezii au respins cererea, în noiembrie 2005 iar apoi, în decembrie 2005, Bivolaru a primit azil politic în Suedia. Între timp, în țară, a continuat procesul în care liderul yoghinilor MISA era judecat pentru cele trei fapte penale (trafic de persoane, întreţinere de relaţii sexuale cu minori şi evaziune fiscală), iar o dată ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, cazul s-a reluat de la zero, din dispoziția judecătorului Ionuț Matei.
Magistratul și colegii săi au desfiinșțat deciziile de achitare și au stabilit că întreg procesul trebuie reluat de la zero, ceea ce s-a și întâmplat.
Finalmente, „gurul” a fost găsit vinovat și condamnat, definitiv, la șase ani de închisoare cu executare pentru întreținere de relații sexuale cu un minor. După doar un an și două luni a fost eliberat condiționat .