Imaginea unui Iisus înţelept, bun şi pur este greu de conturat, iar pentru actori adevăraţi precum Robert Powell, Jim Caviezel, Christian Bale sau Ted Neeley acest lucru a fost o adevărată provocare. Însă, aceştia au simţit pe pielea lor şi ceea ce la Hollywood se numeşte „blestemul lui Iisus”. Unii dintre actorii care i-au dat viaţă lui Hristos fie au fost loviţi de fulger, nu au mai primit roluri în producţii hollywodiene de referinţă ori au trebuit să ţină piept furiei habotnicilor.

Poate cel mai convingător în rolul lui Iisus, Robert Powell, care nu s-a sfiit să spună cu voce tare că este ateu convins, a văzut ce înseamnă acest blestem. După „Iisus din Nazaret”, majoritatea regizorilor s-au ferit să-l contacteze, iar cei care au făcut-o l-au refuzat după primul casting. Motivul? El este perceput de publicul larg ca fiind Hristos şi nu putea primi roluri de amant, soţ sau care presupuneau măcar o scenă mai deocheată. El a mai primit totuşi câteva partituri, însă în pelicule SF sau de groază, de mâna a doua. Ba chiar în România anilor 90 se credea că actorul ar fi înnebunit sau că s-ar fi sinucis după acest film, zvonuri neadevărate.

Criticii spun că Jim Caviezel a fost într-adevăr un Iisus aşa cum l-a vrut Mel Gibson. Eforturile sale nu au fost răsplătite totuşi. Ba mai mult, actorul crede că este urmărit de un blestem din cauza rolului. În timpul filmărilor, acesta a fost lovit de fulger … de două ori.

Ted Neeley, cel care l-a interpretat pe Mântuitor în musicalul „Jesus Christ Superstar”, care înfăţişează viaţa lui Hristos, însă din viziunea trădătorului Iuda Iscarioteanul, a trăit şi el o năpastă. Mulţi au fost revoltaţi de faptul că joacă într-un film despre Fiul Domnului pe ritm de muzică, aşa că îl aşteptau la repetiţii şi îl bombardau cu ouă, roşii sau chiar pietre. Mulţi habotnici îl făceau păcătos, nenorocit şi îi strigau că ceea ce face este o blasfemie.

Max von Sydow, care a jucat în „Greatest Story Ever Told” (Viaţa lui Iisus, 1964), se pare că a fost ocolit totuşi de acest blestem. Deşi pelicula nu a fost considerată prea reuşită, interpretarea actorului i-a atras multe alte roluri, ba chiar cariera lui a înflorit şi durează până în ziua de azi să fie astfel, cele mai recente filme în care a fost distribuit fiind: „Extremely Loud & Incredibly Close” (2011), Robin Hood (2010) sau „Shutter Island” (2010).
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News