Legea junglei funcționează perfect pe străzile din București. În special în zona centrală a orașului, Piața Victoriei, Romană, Universitate, Unirii. Acolo unde locurile de parcare sunt puține, dar parcagii sunt peste tot. Chiar dacă nu au carte de muncă, au același program ca un angajat full-time.
Se trezesc încă de la primele ore ale dimineții, apoi pleacă la muncă. La mica ciupeală. „Să vedem ce-o pica și azi”, spun majoritatea. Au artilerie de luptă pentru a pune mâna pe cele mai bune locuri de parcare din zona în care sunt cunoscuți de toată lumea. Și apelează la astfel de practici, chiar dacă sunt ilegale, iar poliția locală rupe procesele verbale pe bandă rulantă.
„Să dau în cap?”
Suntem în centrul Capitalei, la câteva minute de kilometrul zero, de Piața Universității. Locurile de parcare ale Primăriei sunt puține, mașinile sunt de zece ori mai multe.
Mihai are 31 de ani și are treabă la o aruncătură de băț de fosta Ambasadă a Statelor Unite: „Am dat ture mai bine de zece minute. Nu există absolut niciun loc de parcare. Trebuie să ai noroc mare să prinzi pe cineva care iese și să te bagi cu tupeu. Altfel n-ai nicio șansă”. A fost nevoit să apeleze la băieții cu soluții rapide.
La doi pași erau doi cetățeni, stăpâni pe câteva locuri de parcare. Evident, care nu le aparțin, dar care le-au devenit sursă de venit. Le-au blocat cu cutii de carton pline cu cărămizi: „Ce vrei, mă?! Vrei să dau în cap și să ajung la pușcărie?! Asta e meseria mea. Cine vrea îmi dă cinci, zece lei, cine nu, aia. Îl înjur, pleacă, îmi trece”.
Amenzile imense nu sperie pe nimeni
Cutiile de carton sunt cam peste tot. La fel și coșurile cu flori, sticlele și bidoanele pline cu apă, barele de lemn, grilajele metalice special confecționate, tomberoane de gunoi și, mai nou, chiar stâlpișori din plastic. Bucureștiul e împânzit de astfel de obiecte care blochează ilegal locurile de parcare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Conform HCGMB 124/2008, privind parcarea pe domeniul public, „amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare” se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei! Dar sumele nu-i sperie absolut deloc pe parcagii.
„Au sunat ăștia de prin bloc la poliție. Sună zeci! M-au amendat, dar nu plătesc. Ce să-mi ia, dacă n-am nimic? Ce să-mi ia? Să mă amendeze!”, spune unul dintre cei care dau din mâini la doritorii de locuri de parcare mai ceva ca polițiștii de la rutieră în intersecție.
În fiecare zi, polițiștii locali dau zeci de amenzi, dar fenomenul continuă să fie practicat. Unul dintre polițiștii locali din sectorul 1, care tocmai a depistat mai multe astfel de dispozitive, dar nu și cine sunt proprietarii lor, spune: „Pozăm obiectele respective și încercăm să-l identificăm pe contravenient. De cele mai multe ori fug, se ascund, nu-i găsim. Confiscăm obiectele respective, dar în câteva zile apar din nou”.
Amenzi sunt și pentru șoferi, nu doar pentru parcagii. Dacă vă lăsați mașina pe un loc străin de parcare, puteți să plătiți o amendă de 500 – 1.000 lei.
Cât a câștigat Primăria în 2021 din parcările publice
Potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, Compania Municipală Parking (CMP) București gestionează 19.874 de locuri de parcare avizate și exploatează cu taxă 11.384 de locuri de parcare din 149 de parcaje.
„Din datele statistice interne, gradul de ocupare a parcărilor a fost de 60,2%”, au spus cei de la CMP pentru sursa citată. Dar și că „în anul 2021, Compania Municipală Parking a încasat 19.163.755 de lei, fără TVA, din taxa de parcare”.
Tarifele practicate de Compania Municipală Parking București sunt prevăzute în HCGMB 517/17.09.2019 și sunt destinate atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Acestea au trei planuri tarifare, pe zone distincte, cel mai mic preț este de 2,5 lei, iar cel mai scump este de 10 lei pe oră.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro