Patru garnituri de tren, care circulau între Craiova și Petroșani, au rămas blocate pe raza gărilor din Bărbătești și Jupânești, notează Pandurul. Ore în șir, oamenii au stat în vagoane și au așteptat ca angajații CFR să le spună în timp va porni din nou trenul.
„De cinci ore suntem aici și nu ne-au băgat în seamă absolut deloc. Nu a interesat pe nimeni că avem abonamente, că nu am mai ajuns la locul de muncă. Nici măcar nu știm când vom pleca și cum pentru că nu discută nimeni cu noi”, s-a plâns o călătoare.
Un alt călător, blocat în tren la gara din Bărbătești, a spu că angajații CFR au chemat în ajutor polițiștii.
„De la ora 5.00 stăm aici și nu ne spun cât stăm, de ce stăm. Dumnealor au chemat polițiștii când le-am cerut răspunsuri. Ne duceam și noi la serviciu. În tren e frig, sunt condiții inumane. Nu vreți să vedeți wc-urile cum arată după atâtea ore, iar nouă nu ne spune nimeni cât mai avem de așteptat aici ca proștii”, a spus bărbatul.
VIDEO | De Ziua Îndrăgostiţilor, aşa se spune „Te iubesc!” în alte limbi
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Circulația trenurilor a fost dată peste cap din cauza unui pantograf care nu a mai alimentat rețeaua electrică. Abia în jurul orei 10, trenurile s-au pus din nou în mișcare, după ce călătorii au așteptat, în frig, aproape cinci ore.
Probleme au fost și în județul Bistrița Năsăud. Locomotiva trenuului IR 1833 Iași – Timișoara s-a defectat în timpul mersului, a precizat Centrul Info Trafic. Cei aproape 120 de călători aflați în vagoane au așteptat în vagoane până o altă locomotivă a fost trimisă în zonă pentru a prelua garnitura din zona staţiei Salva. Trenul a înregistrat o întârziere de aproape două ore.
Citește și DOCUMENTE/Legăturile “suspecte” din spatele contractului pentru comunicațiile Armatei: un SRL american, o firmă „abonată” la bugetul de stat și interesele imobiliare din Nordul Bucureștiului
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro