„Expertizăm tehnic Blocul ARO, clădire emblematică a Capitalei de pe bulevardul Magheru nr. 12-14, care găzduiește cinematograful Patria și care, potrivit unor expertize mai vechi, a fost încadrată în clasa I de Risc Seismic. Construit în 1935, blocul Aro a fost prima clădire modernistă din Capitală, fiind proiectată de arhitectul Horia Creangă”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.

El a adăugat că toți proprietarii apartamentelor din blocul ARO-Patria au fost de acord și au semnat petru consolidarea acestei clădiri, monument istoric, așa cum cere legea.

„Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), inițiază lucrările de expertizare care vor dura 60 de zile”, a mai spus Nicușor Dan.

Următoarea etapă va fi auditul energetic, iar apoi blocul ARO-Patria va fi înscris în programul Ministerului Dezvoltării pentru obținerea de fonduri necesare consolidării și reabilitării.

Blocul ARO, proiectat de Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă, și construit în vremea Regelui Carol al II-lea, la începutul anilor ’30, este într-o stare avansată de degradare și se poate prăbuși în cazul unui cutremur de genul celui din 1977.

Blocul ARO de pe Bulevardul Magheru, care conține fostul cinematograf Patria, va fi consolidat
Blocul ARO, la câțiva ani după inaugurare, pe o carte poștală a acelor vremuri
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale
Recomandări
Curtea Constituțională a respins primele două contestații la candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale

Celebrul cinematograf Patria, aflat la parterul blocului ARO, a fost inaugurat în decembrie 1935 și a fost închis în decembrie 2015, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice activităţile în clădirile cu risc seismic.

Cinema Patria, cu câțiva ani înainte să fie închis. Foto: Google Maps
Cinema Patria, cu câțiva ani înainte să fie închis. Foto: Google Maps

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

kordell   •   15.04.2024, 16:12

Blocul ala a trecut prin cel putin trei cutremure majore , ar trebui dat jos si reconstruit altceva .

Marica13   •   14.04.2024, 21:19

Era si o sala de jocuri la parter...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
Adevarul.ro
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Observatornews.ro
Amenda primită de un şofer de ridesharing fără ITP, cu GPL neomologat. Poliţiştii l-au oprit pentru că nu purta centura
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI