Spitalul Colțea este cel mai vechi spital din București și se află în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Marian Stamate, medic primar la Spitalul Clinic Colţea, a transmis că defecțiunea îngreunează activitatea medicală.

„Nu este un aparat, este un întreg bloc de sterilizare pe care îl avem, desemnat, delimitat ca atare, cu personal delimitat special, este un departament al spitalului Sterilizarea. Este esenţial, şi nu doar pentru un spital mic sau mare, ci pentru orice unitate sanitară, pentru că nu poţi să ai instrumente sterile şi nu poţi să execuţi nici consultații, darămite intervenţii chirurgicale aşa cum ar trebui, se sterilizează halatele personalului care intră în sala de operaţie, materialul moale, câmpurile operatorii, sunt o grămadă de instrumente, echipament medical, orice vine în contact cu pacientul”, a declarat medicul, citat de News.ro.

Contactat de Libertatea, Mircea Lupușoru, managerul unității medicale, a declarat că defecțiunea nu poate fi rezolvată mai devreme de două-trei săptămâni, pentru că piesele trebuie să vină din străinătate.

„Au mai fost situații în care s-au stricat, însă de data aceasta s-a stricat un modul electronic, pe care nu îl avem aici în țară și de asta durează mai mult reparația acestuia, pentru că cei care ne oferă service și reparații ne-au spus că au dat comanda, iar producătorul le-a spus că durează între 3 și 6 săptămâni, din păcate. Rugămintea noastră către ei a fost să urgenteze puțin, au revenit și au spus că în două-trei săptămâni încearcă să facă tot ce se poate”, a spus Mircea Lupușoru.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Managerul spune că situația nu afectează activitatea, un medic îl contrazice

Managerul a mai spus că de o săptămână instrumentele medicale sunt trimise la curățat la Spitalul Cantacuzino și că nu au fost înregistrate dificultăți în activitatea medicală din această cauză.

„Asta nu înseamnă că pacienții au avut de suferit sau că au existat operații amânate din acest motiv pentru că noi avem un contract de colaborare cu Spitalul Cantacuzino și tot ceea ce este instrumentar medical și nu numai trimitem conform procedurilor la Spitalul Cantacuzino și se operează. Sunt strânse toate până la 15.30, tot instrumentarul este pus în niște cutii speciale este transportat cu salvarea unității noastre, însoțită de personal specializat, la Spitalul Cantacuzino. Acolo sunt preluate și împreună cu personalul nostru se sterilizează, iar la ora 20.00 sunt readuse în unitatea noastră și sunt gata pentru a doua zi dimineața. Nu există întreruperi în flux”, a mai explicat directorul medical.

Acestea este contrazis de medicul Stamate care numește soluția una de avarie și afirmă că există anumite restricții în activitate. Medicul de la „Colțea” mai spune că dacă mentenanța ar fi fost executată la timp, nu s-ar fi ajuns în această situație.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

„Se resimte în activitatea de zi cu zi acest lucru, deoarece cantitatea de instrumente şi de material a scăzut, bănuiesc că sterilizarea de la «Cantacuzino» este programată pentru ei, nu poate să facă faţă la două spitale în acelaşi timp, apar zilnic tot felul de probleme, ne trezim că se termină zilnic instrumentarul, ceea ce înainte nu se întâmpla, asistentele sunt şi ele destul de stresate, pentru că au nişte ore până la care trebuie să facă împachetarea tuturor materialelor de sterilizat, pentru că trebuie să plece maşina cu ele la «Cantacuzino», sunt nişte restricţii importante în activitate. Dacă ar fi fost executată mentenanţa la timp, nu s-ar fi ajuns aici”, a subliniat medicul Stamate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI