Crina Eșanu a îmbrăcat uniforma de polițist în București în urmă cu aproape doi ani. Acum, tânăra din Bacău a ajuns o mică vedetă, după ce imaginea ei a apărut pe pagina de Facebook a ministerului. Dar nu pentru frumuseţea sa nativă, ci pentru că a ajutat o tânără pe nume Teodora să-şi recupereze telefonul furat de hoţi.

Am întâlnit-o pe Crina zilele trecute în faţa sediului Brigăzii Rutiere. Slăbuţă, dar cu „vână”,  blondă, tânăra în vârstă de 25 de ani e o fire vorbăreaţă. „Vă aşteptam, dar mă scuzaţi că am întârziat. Am avut de lucru teren”, îmi spune Crina.

Pare obosită, dar nu arată.

„Am făcut ceea ce am simţit atunci. Cred că oricare dintre colegii mei ar fi procedat la fel. Eram în intersecţie, la dirijare, când s-a petrecut totul. Când fata a venit la mine, n-am stat pe gânduri. Mi-a dat ceva amănunte şi am plecat după hoţ. Şi, după câteva minute, chiar l-am zărit pe trotuar. Am sărit cu colegul meu şi l-am încătuşat. Nu cred că se aştepta, pentru că aruncase deja telefonul când ne-a văzut”, îşi aminteşte Crina de întâmplarea de acum o lună.

Model, ucenic de avocat, polițist

Este din Bacău şi, de când avea doar câţiva ani, le-a spus părinţilor că vrea să fie poliţistă, procuror sau judecător.

Şi paşii au purtat-o, după terminarea liceului, către Facultatea de Drept. Înainte însă, chiar dacă nu-i place să vorbească foarte mult despre asta, a cucerit podiumul ca model.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„După ce am terminat, am lucrat un an într-un birou de avocatură. Dar simţeam că nu e locul meu, că nu sunt făcută să apăr infractori, ci mai degrabă să-i pedepsesc”, îmi spune hotărâtă Crina.

Într-o seară, pe când stătea la o cafea, a dat peste un anunţ al Poliţiei Capitalei care făcea angajări din sursă externă. „Am dat examen, l-am luat şi, din primăvara lui 2017, sunt agent”, povesteşte poliţista.

„Mă consideră dușmanul lor!”

Crina Eşanu e mai mereu în intersecţiile din Capitală şi intervine, atunci când i se cere sprijinul, la accidente.

„Sunt situaţii când mă consideră duşmanul lor. Şi conducători auto, şi pietoni. Am adunat trupuri rănite şi morţi de pe jos. Tocmai pentru că nu au fost atenţi, chiar şi pentru o secundă”, spune agenta de la Rutieră.

Crina spune că, atunci când e la datorie, în trafic, are parte de reacţii diverse din partea bărbaţilor de la volan. Unii îi mulţumesc, alţii o trimit la „cratiţă” sau aruncă înjurături şi expresii „ca la uşa cortului”.

„Mi s-au cerut întâlniri în trafic, au fost şoferi care mi-au cerut direct numărul de telefon, dar i-am refuzat politicos”, îmi spune poliţista. Şi asta pentru că, deşi nu e căsătorită, are un iubit.

În uniformă, Crina Eşanu spune că nu e o poliţistă rea, ci una corectă. Şi crede că şoferii ar trebui să fie partenerii din trafic ai polițiștilor, nu dușmanii lor.


Citește și: EXCLUSIV/ Face legea-n două locuri! Numărul doi din sindicatul Metrorex e reprezentantul PSD în companiile municipale înființate de Gabriela Firea

Urmărește-ne pe Google News