Cătălina, pentru că acesta este numele la care ar răspunde, se pare, femeia care stă suspect de mult prin preajma lui Petru Mircea, face parte din cercul de prieteni ai bărbatului încă de pe vremea când Mădălina trăia. “Femeia care intră în casa Mădălinei Manole nu a fost prietenă niciodată cu artista, fiind foarte apropiată lui Petru Mircea. Din câte am aflat, lucrează ca ospătăriţă la un local din Otopeni. Am văzut-o doar de două ori. O dată la PRO TV, iar atunci era tot timpul în preajma lui Petru Mircea. Nu am observat să fi vorbit şi cu Mădălina”, ne-a declarat Marian Spânoche (foto), fostul coleg al Mădălinei în Ansamblul Artistic al Armatei. Libertatea a descoperit- o însă, printre fotografiile de la înmormântarea Mădălinei, şi pe Cătălina.

Au stat la distanţă unul de celălalt

Aceasta a fost la Ploieşti, la cimitir, la jumătatea lunii iulie, însă prezenţa ei a fost mai degrabă discretă, având grijă să nu se apropie nici un moment de Petru. Întâmplător, în preajma blondei s-a aflat interpretul Ovidiu Komornyik, însă acesta spune că nu-şi aduce aminte de ea. “Nu o cunosc pe această femeie, era multă lume în jur”, zice Ovidiu.

Citeşte şi: Petru Mircea: „Nu-mi arde să-mi refac viaţa. Femeia cu care am fost surprins este o prietenă de familie”

Urmărește-ne pe Google News