Numarul persoanelor cu parul blond natural, ochi albastri si tenul alb descreste cu fiecare an care trece, din cauza ca gena responsabila cu aceasta culoare e din ce in ce mai rara.
In 200 de ani, practic nu vor mai exista blonzi, se arata intr-un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, citat de cotidianul britanic „The Sun”. Cercetatorii sunt convinsi ca, in urmatoarele decenii, doar in Finlanda vor mai trai femei si barbati blonzi. De altfel, aceasta tara are si cele mai multe persoane cu ochi albastri din lume, la ora actuala.
Gena responsabila de culoarea blonda a parului este pe cale de disparitie. Motivele nu sunt cunoscute deocamdata. Cercetatorii spun insa ca fenomenul nu va insemna ca nu vom mai vedea persoane cu par blond pe strada, fiindca studiile arata ca atat barbatii, cat si femeile, prefera aceasta culoare cand aleg sa se vopseasca. Motivele au reiesit clar dintr-un alt studiu, realizat recent in Germania.
Astfel, cercetatorii nemti au constatat ca, atunci cand vine vorba de aventuri de o noapte, barbatii prefera blondele. Insa, cand se pune problema casatoriei, culoarea parului nu mai joaca un rol prea important.
47% din cele 1.015 persoane chestionate au declarat ca si-ar petrece noaptea cu o blonda, dar numai 30 la suta au spus ca acestea sunt si femeile cu care vor sa se casatoreasca. 29 la suta din participantii la studiu au spus ca, pentru o relatie de scurta durata, prefera brunetele. Acestea sunt insa preferintele nemtilor; probabil ca, dintr-un sondaj realizat in alta tara, ar reiesi ca mult mai multi ar alege femei cu pielea inchisa la culoare. Brunetele au intrunit insa aprecierile barbatilor germani cu intentii „serioase”, 34 la suta. Cele mai „vitregite” de soarta par a fi roscatele, doar sase la suta din barbati declarand ca ar dori ca, alaturi de ei, in pat sa se afle o astfel de femeie. Cand vine vorba de casatorie, procentajul este si mai ingrijorator: numai trei la suta.
Dintr-un alt studiu, facut tot in Germania, s-a desprins concluzia ca blondele care servesc in restaurante si baruri primesc bacsisuri cu 30 la suta mai mari decat femeile brunete. Nici nu e de mirare, atunci, ca atatea vor sa aiba parul blond platinat.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.