Statele Unite monitorizează cu atenţie creşterea numărului de trupe la graniţa cu Ucraina şi au atenţionat liderii din Uniunea Europeană referitor la îngrijorările lor despre o posibilă operaţiune militară, a notat Bloomberg. Un oficial de la Casa Albă a afirmat joi seară că Statele Unite se consultă cu aliaţii despre intensificarea mişcărilor de la graniţa cu Ucraina, a scris sursa citată.
Rusia a precizat însă că desfăşurările militare de pe teritoriul său sunt o problemă internă şi a acuzat SUA de provocare, susținând că americanii trimit nave de război în Marea neagră, aproape de teritoriul său. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin Dmitry Peskov, a afirmat că sunt „eforturi fără substanţă şi nefondate pentru a creşte tensiunile”.
În contextul acestor evoluţii, moneda rusească s-a depreciat cu 0,5% faţă de dolar, săptămâna aceasta înregistrând prima scădere din ultimele trei.
Avertismentul SUA cu privire la Ucraina vine pe fondul conflictului mai recent dintre Polonia şi Belarus, un aliat apropiat al Rusiei și se desfăşoară pe fondul incertitudinii cu privire la creşterea livrărilor de gaz ruseşti către Europa, în ciuda angajamentului lui Putin de a accelera livrările din această săptămână pentru a uşura criza energetică.