Preluarea Air Moldova vine odată cu cea a datoriilor companiei, care se ridică al 1,2 miliarde de lei moldoveneşti (peste 6 milioane de euro).

”Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air şi ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului. Succesul Blue Air la nivel internaţional ne oferă prilejul de a contribui cu experienţa noastră la viitorul Air Moldova. Ducem mai departe numele companiei cu încrederea că va deveni mândria tuturor moldovenilor şi prima opţiune de călătorie a acestora. Nu în ultimul rând, această dezvoltare aduce beneficii şi pentru piaţa de muncă locală, pentru turism şi, la modul general, pentru comunitate”, a declarat Marius Puiu, directorul general al Blue Air, potrivit unui comunicat de presă transmis de companie.

Blue Air a anunțat că va menține actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâştigarea încrederii clienţilor pentru ameliorarea performanţelor comerciale.

Civil Aviation Group promite să transforme Air Moldova într-o linie aeriană modernă de succes, cu o echipă puternică şi bine pregătită, care să ofere pasagerilor servicii la cele mai înalte standarde. „Accesul la tehnologie IT de ultimă generaţie, dezvoltarea infrastructurii şi modernizare flotei, alături de experienţa în industria aviatică a operatorului român vor deschide noi orizonturi pentru Air Moldova şi vor crea premisele dezvoltării sustenabile, oferind noi oportunităţi pentru tineri, să descopere cariera într-una dintre cele mai dinamice industrii”, se precizează în documentul citat.

Civil Aviation Group SRL este formată din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu peste 21 de milioane de călători.

Fondată pe 1 ianuarie 1993, Air Moldova este cel mai mare operator aerian pe piaţa moldovenească, deţinând circa 50% din transporturile aeriene de pasageri şi are conexiuni cu ţările din Comunitatea Statelor Independente şi din Uniunea Europeană.


Citește și: Diagnostic crunt pentru Simona Halep. Boala de care suferă liderul mondial


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News