Formula psihologului Cliff Arnall indica a treia zi de luni din ianuarie ca fiind cea mai sumbră din an. Aceasta ia în calcul mai mulţi factori, inclusiv vremea din această perioadă a anului, nivelul probabil de îndatorare al oamenilor, perioada de după Crăciun şi rezoluţiile de Anul Nou, nivelul general de motivaţie mai scăzut şi nevoia de a acţiona.

Această teorie a lansat numeroase dezbateri care continuă și în prezent.

În teorie, ea poate avea sens, dar, în realitate, unii experţi o consideră pseudoştiinţă. Ştiinţa din spatele formulei este frecvent pusă la îndoială şi foarte atent analizată pentru că ar putea banaliza depresia.

Ziua când renunțăm la rezoluţiile de Anul Nou

Istoria acestei zile este la fel de veche ca rezoluţiile de Anul Nou. Cu toții credem că noul an va fi diferit, că nu ne vom întoarce la vechile obiceiuri şi că nu vom lăsa lucrurile să continue aşa cum sunt.

Din păcate, de cele mai multe ori acestea sunt nişte eşecuri şi dezamăgiri. Prin urmare, ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou este momentul în care trebuie să recunoaştem că ceea ce ne-am propus de Revelion a fost nerezonabil şi nerealist, iar acest moment a fost calculat fix la două săptămâni de la începerea noului an.

Potrivit site-ului daysoftheyear.com, este important să realizăm că unele dintre rezoluţiile de Anul Nou sunt pur şi simplu prosteşti, limitative sau deprimante.

Prin urmare, cea mai bună cale de a sărbători această zi este de a ne reevalua viaţa şi a începe să găsim motive reale și semnificative pentru a ne schimba, şi nu doar pentru că a început un nou an.

A treia zi de luni a lunii ianuarie este dedicată și lui Martin Luther King Jr., cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.

Această zi este momentul ideal pentru a afla mai multe despre activitatea şi viaţa lui Martin Luther King, Jr., căruia îi sunt dedicate sute de cărţi.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News