„Din cauza vântului prognozat pentru marţi, 12 octombrie, echipa operaţională a misiunii Blue Origin a luat decizia de a amâna misiunea de lansare a NS-18 pentru ziua de miercuri, 13 octombrie”, a anunţat compania prin intermediul unui comunicat de presă.
Misiunea lui William Shatner de a deveni cea mai în vârstă persoană care a vizitat spațiul a fost întârziată cu 24 de ore din cauza vremii cu vânt.
Călătoria căpitanului Kirk, în vârstă de 90 de ani, pe 12 octombrie, pe racheta Blue Origin a lui Jeff Bezos va avea loc acum pe 13 octombrie, cu decolare de la Van Horn din Texas programată pentru ora 8:30, scrie DailyMail.
Cunoscut cel mai bine pentru rolul căpitanului Kirk din serialul original de televiziune Star Trek, Shatner va face parte dintr-un echipaj format din patru persoane al misiunii suborbitale a NS-18. Actorul în vârstă de 90 de ani va zbura ca invitat al Blue Origin, dar compania a anunţat şi că a vândut bilete în valoare de aproape 100 de milioane de dolari către clienţi plătitori.
Călătoria din octombrie este aşteptată să dureze 10 minute, similar celei din vară, şi echipajul va ajunge puţin dincolo de Linia Karman, cunoscută ca graniţă a spaţiului – la 100 de kilometri deasupra Pământului.
Jeff Bezos a efectuat pe 20 iulie primul zbor spațial la bordul New Shepard. Acesta a durat după aproape 11 minute. Lansarea rachetei a fost un succes, iar misiunea a decurs fără incidente. Alături de Jeff Bezos au mai fost fratele său Mark, aviatoarea Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, şi un tânăr în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen. Conform TMZ, prețul licitat pentru unul dintre cele patru locuri a fost de 28 de milioane de dolari.