Autostrada a fost închisă timp de aproximativ unsprezece ore la locul accidentului, în direcția Kassel, până cu puțin înainte de miezul nopții. Accidentul s-a produs la prânz, marți, la ora 12.20.

Trei camioane și un BMW X5 înmatriculat în Spania au fost mașinile implicate în accident. Toți cei trei ocupanți ai BMW-ului au fost uciși pe loc, între fiarele contorsionate ale bolidului de lux în care călătoreau. Mașina a fost practic de nerecunoscut și le-a luat mai multe ore pompierilor ca să scoate victimele din ea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Până miercuri de dimineață poliția nu reușise să identifice cele trei victime.

Dinamica accidentului a fost reconstituită de anchetatorii germani după declarațiile martorilor și ale celor trei șoferi de camion implicați.

Practic, la capătul unui blocaj de trafic două camioane care rulau unul în spatele altuia au efectuat o manevră evazivă spre dreapta, dincolo de banda exterioară, după ce șoferii au observat prea târziu blocajul. BMW-ul X5 care circula în spatele lor a făcut același lucru, frânând în același timp.

Numai că din spate a fost lovit în plin, cu viteză, de un camion din Cehia. Practic, bolidul de lux a fost strivit între acest TIR și cel din fața lui, impactul fiind îngrozitor, așa cum o arată și imaginile surprinse la fața locului.

Cinci ambulanțe din districtul Paderborn și aproximativ 30 de pompieri au intervenit la locul accidentului.

Foto: Ralph Meyer / Hans Buttner

Urmărește-ne pe Google News