Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, considerat cel mai mare pianist român al tuturor timpurilor, BNR va lansa o monedă de argint care va cuprinde chipul pianistului și instrumentul muzical care l-a făcut celebru.
Moneda are o valoare nominală de 10 lei, are diametrul 37 mm și o greutate de 31,103 grame. Pe avers, moneda redă imaginea unui pian, simbol al artei interpretative a lui Dinu Lipatti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 Lei” și anul de emisiune „2017”. Reversul prezintă portretul pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, anii între care a trăit ,,1917”, ,,1950” și inscripția în arc de cerc ,,Dinu Lipatti”.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 355,00 lei.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!