BNR anunță că amenda istorică de 710 milioane de euro pentru bănci ar putea fi depășită de procesele românilor pe ROBOR

 3 comentarii

Clienții băncilor ar putea deschide procese împotriva instituțiilor financiare pe baza deciziei Consiliului Concurenței privind fixingul ROBOR, ceea ce ar putea genera costuri mai mari decât amenda-record de 710 milioane de euro aplicată celor 10 bănci implicate, potrivit unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).

Impactul amenzii asupra pieței bancare

Este cea mai mare amendă aplicată vreodată de Consiliu, echivalând cu 5-7% din veniturile brute ale băncilor, deși inițial s-a discutat o sancțiune de 10%.

BNR a criticat dur decizia, susținând în Raportul de Stabilitate Financiară din iunie 2026 că amenda ar putea avea repercusiuni mai grave decât s-a estimat inițial.

Arhiva foto

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

„Amenda impusă de Consiliul Concurenței poate conduce la inițierea de litigii de către clienții băncilor care au avut credite la o rată a dobânzii indexată în funcție de ROBOR”, se arată în raport.

Conform BNR, valoarea despăgubirilor în cazul unor astfel de procese ar putea depăși chiar cuantumul sancțiunii aplicate de autoritatea de concurență.

„Aceste litigii pot genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul amenzilor aplicate, pe termen mediu și lung”, avertizează instituția.

Gheorghe Piperea a îndemnat deja românii să dea în judecată creditorii

Litigiile deschise de clienți și impactul amenzii ar putea afecta stabilitatea sistemului bancar și economia României.

Potrivit BNR, costurile suplimentare s-ar adăuga unui context economic deja fragil, caracterizat prin deteriorarea cadrului macrofinanciar internațional și scăderea perspectivelor de creștere economică pentru 2026. Acest lucru ar putea crește riscul de nerambursare a creditelor, mai ales în cazul companiilor nefinanciare.

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea, avocat specializat în litigii bancare, a îndemnat deja debitorii să acționeze în instanță creditorii, invocând un presupus prejudiciu de 20-25% în ratele lunare.

Clarificările cerute de BNR

BNR a solicitat Consiliului Concurenței să explice detaliat decizia luată împotriva băncilor.

Instituția cere răspunsuri la mai multe întrebări:

  • „(i) care sunt prevederile legale încălcate în condițiile în care regulamentul și normele pieței monetare sunt considerate corecte și respectate,
  • (ii) cum poate fi interpretat drept comportament anticoncurențial un schimb de informații într-un cadru caracterizat prin reguli de transparență, precum și
  • (iii) cum se poate determina nivelul ROBOR presupus a fi corect, față de cel publicat”.

În plus, BNR a atras atenția că două dintre băncile sancționate, CEC Bank și Exim Banca Românească, sunt instituții de stat. Astfel, acestea ar putea necesita recapitalizare cu fonduri publice, ceea ce ar pune o presiune suplimentară pe bugetul de stat.

BNR: amenda este excesivă față de alte cazuri din Uniunea Europeană

Potrivit BNR, amenda este una „excesivă” în comparație cu alte cazuri similare din Uniunea Europeană.

De exemplu, sancțiunile impuse în scandalul Libor au fost de 30 de ori mai mici. În plus, valoarea amenzii depășește suma totală a tuturor sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței în ultimul deceniu.

„Investigând experiențele altor state membre, nivelul amenzii este unul excepțional, de natură să creeze o imagine viciată asupra funcționării sectorului bancar românesc în ansamblu, cu repercusiuni profunde care pot determina realocări ale unor jucători importanți sau scăderea investițiilor pe termen scurt și mediu”, a subliniat BNR.

Băncile sancționate așteaptă să primească decizia oficială pentru a o putea contesta în instanță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Vladov 08.07.2026, 09:21

    Hai, lasati. Manevra este facuta cu buna stiinta in folosul clientelei politice. De fapt, niciodata amaratul roman, care reprezinta majoritatea clientilor, nu va da in judecata banca pentru cei 1.000-10.000 euro. Vor profita tot marii mafioti si clienti politici.

  • Avatar comentarii

    Majestic 08.07.2026, 10:35

    E surprinzător că acest Isărescu apară cu atâta îndârjire interesele străinilor, in detrimentul debitorilor români. Nu ne mai surprinde că am ajuns să plătim cele mai mari dobânzi din Europa. Cat I fi partea dvs . din cașcaval, domnule, și de ce nu se sesizează CSAT că un așa personaj important face doar jocul strainilor. Abia când acest Isărescu va fi dat afară în șuturi din bârlogul de unde face afaceri câteva zeci de ani, putem spune că e ceva in favoarea României. Acest dinozaur face pentru economia țării ceea ce a făcut Iliescu pentru viitorul copiilor noștri... Distrugere pe toată linia. Rușine să vă fie, trădătorilor!

    • Avatar comentarii

      MarinPreda 09.07.2026, 17:02

      Nu-i asa? Vacile străine CEC si Exim Bank. Nu? Asta de unde si scos-o?

  • Avatar comentarii

    Valverde 08.07.2026, 10:38

    Ma gandesc doar ca Dl guvernator al BNR ar fi yrebuit nu sa chestioneze Consiliul Concurenței cu privire la cele constatate, ci sa demareze prin minunatul corp de control o investigatie similara sa vada daca se confirma sau nu. Oricum zic eu ca ar fi trebuit ca BNR sa se autosesize si daca lucrurile sunt adevarate, atunci se impune o DEMISIE sau mai multe la varful BNR. Ne bucuram ca BNR are o grija cu privire la banci si nu cu privire la poporul debitor. Cred ca ar trebui sa se mai gandeasca pe cine reprezinta dansul acolo sus

    • Avatar comentarii

      MarinPreda 09.07.2026, 17:03

      Bnr nu este instituție de stat. Tu nici măcar nu si habar pe ce lume trăiești. Bnr este instituție de sine stătătoare, care se autofinanteaza din fonduri proprii.

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește