Purtătorul de cuvânt al instituției conduse de Mugur Isărescu a subliniat că „sunt foarte multe necunoscute, dar sistemul financiar e stabil”.

„Nu sunt conexiuni care să-l perturbe, volatilitatea care e în piață se manifestă, dar mizăm pe stabilitate, avem toate instrumentele să ținem lucrurile sub control”, a spus el, precizând însă totodată că situația de război „creează volatilitate și turbulență și în România”, care se simte și pe piața valutară.

Cu referire la cursul euro, Dan Suciu a menționat că există un risc de creștere, dar că deocamdată se menține stabilitatea.

„E un risc privind evoluția, dar BNR e preocupată de stabilitatea cursului și mizează pe stabilitate. Cursul s-a menținut în ultimele zile, se va menține și în zilele următoare cu anumite evoluții, dar nu mizăm pe volatilitate ridicată, încercăm să nu avem aceste excese în piață.

Întrebat în legătură cu impactul inflaționist, Suciu a răspuns că este greu de spus care va fi evoluția. „La noi, inflația a venit din prețurile pe energie, gaze, carburanți, de aici au venit presiunile, iar din punctul ăsta de vedere sunt riscuri”. „Impredictibilitatea e atât de mare că e greu de făcut o prognoză în acest moment”, a subliniat el.

Azi, 28 februarie, s-a intrat în a cincea zi a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, după ce țara condusă de Vladimir Putin a lansat pe 24 februarie prima ofensivă asupra țării al cărei șef este Volodimir Zelenski, cu atacuri aeriene şi cu rachete.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News