Banca Națională se așteaptă totodată ca rata anuală a inflației să crească „până spre finele anului curent, dar într-un ritm vizibil încetinit”.

Conducerea BNR subliniază că activitatea economică „și-a încetinit considerabil creșterea în trimestrul II față de precedentele trei luni – la 2,1 la sută, de la 5,1 la sută –, dar mult mai puțin decât s-a anticipat”. 

În ceea ce privește evoluțiile viitoare, previziunile șefilor BNR nu sunt foarte optimiste.

„Escaladarea războiului din Ucraina și sancțiunile tot mai severe asociate generează însă incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, au arătat în mai multe intervenții membrii Consiliului, evocând efectele posibil mai mari exercitate astfel asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității, profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și potențiala afectare mai severă a economiei europene/globale și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare”, arată minuta BNR.

Banca centrală mai arată că este de așteptat ca evoluția consumului privat să frâneze semnificativ creșterea economică din trimestrul al treilea, în vreme ce dinamica exporturilor a scăzut.

Incertitudini și riscuri fiscale

Instituția spune că „incertitudini” și „riscuri” rămân ca urma a politicii fiscale a Guvernului, în contextul în care România trebuie să își reducă deficitul bugetar, iar costurile de finanțare ale statului tot cresc.

Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv împotriva României în 2020, din cauza depășirii deficitului de 3% stipulat în tratatele europene.

Țara noastră trebuie să reducă deficitul de la un nivel de 5,84% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an până la 3% în 2024.

Creșteri de taxe

Deficitul bugetar este diferența dintre venituri și cheltuieli.

Reducerea deficitului se face de regulă printr-o combinație de reducere a cheltuielilor cu creșterea veniturilor.

Guvernul a majorat o serie de taxe din august, iar altele vor crește de la începutul anului viitor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News