Isărescu fusese chemat de către senatorul ALDE Daniel Zamfir în scandalul privind formarea ROBOR.

Cum nu s-a dus, Isărescu a fost chemat din nou, luni, 11 februarie, de la ora 14.00 sau marți 12 februarie, de la ora 11.00.

Indicele ROBOR este media dobânzilor cu care se împrumută băncile între ele și este principalul indicator la calcularea ratelor pentru românii și firmele cu credite în lei.

Scandalul privind „trucarea” ROBOR

Zamfir a acuzat recent că indicele ROBOR este „trucat” de către bănci, cu sprijinul BNR.

Indicele în cauză este cotat de către Reuters/Refinitiv, care întreabă primele 10 bănci ca mărime care sunt dobânzile pe care le folosesc în tranzacții.

Zamfir spune că această metodă face ca dobânzile să fie mai mari, căci în tranzacțiile dintre ele băncile folosesc dobânzi mult mai mici.

BNR respinge acuzațiile.

„Dovezile” lui Zamfir, niște emailuri din 2008

Tot Zamfir a prezentat recent o serie de email-uri din toamna anului 2008, care ar demonstra că bancile au făcut cartel în privința ROBOR.

Creșterea dobânzilor din acea perioadă a fost investigată de către Consiliul Concurenței, care a închis-o în 2013 deoarece nu a găsit dovezi de cartel.

Instituția a amendat însă atunci BRD pentru că nu a permis inspecția și Raiffeisen pentru că a furnizat date false.


Citește și… USA Today: Trump l-a propus ambasador în România pe un membru al clubului său de golf de la Mar-a Lago


 
 

Urmărește-ne pe Google News