Prima bancnotă pe care este prezentă o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu, a fost prezentată vineri, 26 noiembrie, într-o conferinţă de presă susţinută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Bancnota are o valoare de 20 de lei şi va fi pusă în circulaţie de la 1 decembrie, a informat Banca Națională a României.
„Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, a transmis instituția condusă de guvernatorul Mugur Isărescu.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 de lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă, unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.
Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.