Banca Națională a României a organizat joi, la Bacău, o nouă dezbatere despre Tezaurul trimis la Moscova în Primul Război Mondial, eveniment găzduit de Universitatea George Bacovia, relatează Agerpres.

Discuția, condusă de Cristian Păunescu, istoricul care studiază acest dosar de peste 25 de ani, a reunit profesori, studenți și reprezentanți ai autorităților locale. Printre participanți s-au numărat Andrei Paraschivescu (rectorul universității), europarlamentarul Eugen Tomac, Mihai Gribincea (consilier strategie BNR) și avocatul Cristian Băcanu.

Cristian Păunescu a subliniat că recuperarea Tezaurului rămâne o datorie a României și a evidențiat eforturile susținute ale BNR din ultimii 25 de ani pentru soluționarea acestui dosar.

Acesta a reamintit că, în martie 2024, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă să includă problema Tezaurului românesc pe agenda relațiilor cu Rusia, odată ce contextul geopolitic va permite reluarea dialogului diplomatic.

Dezbaterea de la Bacău face parte dintr-o serie de evenimente internaționale organizate pentru promovarea acestui subiect, desfășurate anterior la Cracovia, Varșovia, Viena, Bremen, Tel Aviv, Bruxelles, Washington DC, Chișinău, Sibiu și Pitești. Campania de informare a fost inițiată după 1990, prin publicarea documentelor BNR privind transportul Tezaurului la Moscova, destinat protejării de invazia armatelor străine.

În noiembrie 2023, Consiliul de Administrație al BNR a lansat o nouă strategie de informare internațională, evidențiind creanța legală, validă și exigibilă a României asupra 91,5 tone de aur confiscate de regimul bolșevic acum 106 ani. Campania va continua atât în țară, cât și în străinătate, pentru a menține problema Tezaurului pe agenda publică și diplomatică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News