Hirsutismul aduce cu sine în primul rand neplăceri de ordin estetic, care ulterior se transformă în traume psihice. Epilarea definitivă cu laser reprezintă acum o variantă sigură și de durată, care poate completa tratamentul medicamentos pentru obținerea unor efecte imediate. Dacă excesul de păr este cauzat de tulburări hormonale, atunci apare în zone precum bărbie, deasupra buzei superioare, în zona perciunilor și pe partea interioară a coapselor. De regulă, părul este închis la culoare și aspru.
Cum functioneaza epilarea definitivă cu laser
În timpul unei ședinte de epilare cu laser, pielea absoarbe o parte din energia laser înainte ca aceasta să ajungă la foliculii de păr, iar aceasta cantitate este dată de culoarea pielii. Noile tehnologii laser au reușit să dezvolte sisteme de protecție care permit răcirea pielii, la câteva grade, pe toată durata tratamentului, dar și după terminarea acestuia, astfel încat întreaga intervenție devine nu doar posibilă, dar și mai puțin dureroasă.
Hirsutismul se tratează și medicamentos, cu rezultate mai mult sau mai puțin spectaculoase, în funcție de cauzele care au dus la apariția lui. Însă, foarte important de știut este că tratamentul hirsutismului se face sub stricta supraveghere a medicului endocrinolog. Un tratament luat ”după ureche” poate avea efecte negative asupra pacientului. În urma tratamentului medicamentos, chiar dacă se rezolvă cauza hormonală, părul în 90% din cazuri rămâne pe corp, așa că o soluție mai completă ar fi epilarea definitivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro