Cauza apariţiei „depresiei Facebook” pare o glumă, dar Academia Americană de Pediatrie avertizează că efectul este unul dintre cele mai serioase, iar probelma trebuie rezolvată până nu e prea târziu. Cu atât mai mult cu cât în ziua de azi aproape orice adolescent cu acces la internet are cel puţin un cont pe o reţea de socializare.
„Depresia Facebook” este urmarea vizionării pozelor şi status-urilor unor persoane care par mai fericite decât cel care se uită la ele în acel moment.
Mărturiile-argument aduse de specialişti în sprijinul afirmaţiilor lor sunt tulburătoare. O elevă de liceu povesteşte: „Dacă stau în casă şi sunt tristă că nu am ce să fac şi văd că alţi prieteni se duc şi petrec fără mine, intru într-o stare asemănătoare cu depresia”.
Psihiatrii avertizează că lucrurile sunt, în esenţă, mult mai grave: mulţi tineri au ajuns să confunde lumea reţelelor sociale cu cea reală. Au prieteni virtuali, dar nu au prieteni reali.
Aceste probeleme sunt alarmante în cazul adolescenţilor care oricum au deja păreri proaste despre ei, iar confruntarea cu lumea virtuală, în care alţii par mai fericiţi, nu face decât să le adâncească neîncrederea în ei.
Nu contează că fericirea altora exprimată în lumea virtuală poate să nu fie reală. Cei care văd o percep ca fiind adevărată, iar specialiştii avertizează că foarte mulţi tineri confundă reţelele de socializare de tipul Facebook cu lumea reală.
Există, totuşi, şi o partea bună a reţelelor de socializare: specialiştii spun că sunt şi adolescenţi pe care acestea îi ajută să se integreze. Dar cei cărora le provoacă depresii nu sunt puţini şi nici de neglijat!