Nicolae Ceaușescu, de la moartea căruia s-au împlinit 28 de ani, n-a fost chiar ușă de biserică în tinerețile lui.
Fostul dictator comunist s-a ales cu o boală intimă, gonoree în urma unei partide de sex.
Dezvăluirea a fost făcută de generalul în rezervă Ilie Moreanu-Fisier, în urmă cu ceva timp. Acesta a fost cel care l-a ajutat pe dictatorul comunist să scape de boala respectivă.
Generalul s-a întâlnit prima oară cu Nicolae Ceaușescu în toamna anului 1941, la spitalul lagărului din Târgu jiu, unde erau încarcerați opozanții regimului Antonescu.
„Însoțit de medicul Kessler de la legația germană, am intrat în lagăr, unde am fost întâmpinați de comandantul acestuia, colonelul Șerban Loveanu, care mi-a fost diriginte la Liceul Militar din Craiova”, spunea Moreanu, pe atunci locotenent. Acesta spune că, în timp ce medicul german îl examină pe prietenul său, de el s-a apropiat un tânăr care i-a cerut ajutorul, potrivit Hotnews.
„Mi s-a prezentat că fiind Nicolae Ceaușescu, nume care nu-mi spunea nimic pe vremea aceea, și că ar dori că medicul să-l consulte pentru că suferea de usturimi atunci când urina”, a precizat generalul.
După ce a fost examinat, lui Nicolae Ceaușescu i s-a făcut o injecție cu un antibiotic foarte puternic, prontozil, și foarte multe pastile de eleudron.
„Ceaușescu a fost sfătuit să continue tratamentul cu antibiotice mai multe luni și să nu se sperie dacă va urina cu sânge”, a spus generalul Moreanu.
Întrebat cum ar fi putut contacta blenoragia în lagăr, Moreanu a afirmat că, probabil, la una dintre ieșirile în oras la cumpărături, lucru care se putea face sub pază, Nicolae Ceaușescu a făcut o escapadă, dupa ce a mituit gardianul care îl însoțea.
Dacă despre Nicolae Ceușescu s-a aflat că a avut o viață sentimentală zbuciumată în tinerețe, nici soția sa, Elena Ceușescu nu a fost deloc cuminte, având numeroase aventuri amoroase.
Citește și: Elena Udrea este însărcinată? Fosta deputată ar fi rămas gravidă în urma unui proces de fertilizare