”În acest moment, nu mai facem nimic. I-am telefonat şi i-am trimis e-mailuri celui mai apropiat colaborator al lui şi am primit răspunsuri foarte amabile. Pentru moment, este cu siguranţă suficient”, a declarat Sara Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze, pentru postul radiofonic SR.
Deocamdată, muzicianul american a păstrat o tăcere totală în această privinţă, după ce a câştigat premiul Nobel pentru literatură, joi. Bob Dylan a susţinut un concert în aceeaşi seară, în Las Vegas, dar nu a făcut nicio referire la premiul Nobel în timpul show-ului său.
Citește și: Bob Dylan refuză Nobelul pentru Literatură? Acesta nu și-a revendicat premiul
Bob Dylan şi-a încheiat acel concert cu un cover al unei piese din repertoriul lui Frank Sinatra, ”Why Try to Change Me Now”, iar această alegere ar putea fi o aluzie voalată. El a mai susținut un concert vineri, însă nici de această dată nu a făcut vreo declarație legată de Premiul Nobel pentru Literatură.
Bob Dylan, absent de la ceremonia de înmânare a trofeului?
În fiecare an, pe 10 decembrie, laureaţii premiilor Nobel sunt invitaţi la o ceremonie în cadrul căreia trofeele le sunt înmânate de regele Carl XVI Gustaf al Suediei. Laureaţii trebuie să susţină discursuri de acceptare a premiilor în cadrul unui banchet. Nu este clar, însă, dacă Bob Dylan va fi prezent la acest eveniment, având în vedere că acesta nici măcar nu a luat legătura cu Academia Suedeză.
Bob Dylan nu este singurul care ignoră Comitetul Nobel
Jean-Paul Sartre este singurul laureat al premiului Nobel pentru Literatură care a refuzat în mod voluntar să primească acest premiu. În 1964, el a trimis o scrisoare Comitetului în care menționează că ar dori să nu fie luat în considerare pentru acest trofeu.
Cu toate acestea, scrisoarea a ajuns la destinatari după ce Comitetul Nobel a decis deja să-I ofere premiul Nobel pentru Literatură, notează The Telegraph.
“Nu este același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau Jean-Paul Sartre, laureat al Premiului Nobel. Un scriitor trebuie să refuze să fie transformat într-o instituție, chiar dacă acest lucru se întâmplă într-o formă onorabilă”, a scris Jean-Paul Sartre, în scritoarea sa.
Alți scriitori au refuzat premiul deoarece se temeau de urmări Cunoscutul disident Aleksandr Soljenițîn a refuzat să călătorească la Stockholm pentru ceremonia de înmânare a trofeelor, în 1970, deoarece se temea că Uniunea Sovietică nu îi va permite să revină în țară. Comitetul a refuzat cererea acestuia ca o ceremonie să aibă loc la ambasada Suediei din Moscova, astfel că Aleksandr Soljenițîn a refuzat inițial premiul. El l-a acceptat, însă, în 1974, atunci când a fost exilat de regimul sovietic.
Deși Sartre a refuzat premiul, Comitetul Nobel încă îl consideră câștigătorul renumitului trofeu. „Faptul că a refuzat distincția nu modifică valabilitatea deciziei”, au anunat atunci reprezentanții Nobel. Altfel spus, laureații pot refuza premiul în bani, însă nu pot să refuze și titlul.
În cazul lui Bob Dylan, Sara Danius, secretarul permanent al Academiei Suedeze, a precizat că vedeta americană a câștigat premiul dacă îl acceptă sau nu. „Dacă (Bob Dylan, n.r.) nu vrea să vină, atunci nu va veni. Va fi oricum o mare petrecere, iar premiul îi aparţine”, a adăugat Sara Danius, referitor la ceremonia de înmânare a trofeelor.
Bob Dylan, primul cântăreț laureat cu Nobel pentru literatură
Bob Dylan, în vârstă de 75 de ani, ale cărui versuri şi cântece au influenţat generaţii de fani, este primul cântăreț din lume care a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Printre favoriţii din acest an se numărau nume mari ale literaturii universale, precum britanicul de origine indiană Salman Rushdie, japonezul Haruki Murakami, poetul sirian Adonis şi scriitorul kenyan Ngugi wa Thiongo.