Prin Guvern circulă…bancuri cu Boc
Toate bancurile despre pitici care se aud prin Guvern îl au ca personaj central… nu pe Bulă, ci pe Boc. Iată două dintre glumele cele mai populare:
♦ “Când era mic, părinţii îl băteau cu… cureaua de la ceas”;
♦ “Când era mic, pentru a-l face să stea cuminţel în casă câte o zi întreagă, bona îi punea cheile pe frigider”.
Şi Băse râde mereu de premier
√ “Ferească Dumnezeu să fii mai puţin înalt decât doamna Codruţa Kovesi, pentru că nu te mai vezi de la tribuna asta. O să vedem ce o să facă domnul prim-ministru”, a spus, zilele trecute, Traian Băsescu, provocând aplauze şi râsete. Ei bine, atunci Boc a găsit imediat soluţia, evitând să-şi ţină discursul de la tribună. El a ales să rămână la prezidiu şi să vorbească sălii de pe scaun. Lipsă de politeţe, au interpretat unii; idee salvatoare, au concluzionat alţii.
√ Situaţia penibilă s-a repetat marţi, din păcate pentru Boc, în momentul în care a fost nevoit să stea umăr la umăr cu Codruţa Kovesi, la poza de final a summmit-ului procurorilor. De data aceasta, premierul nu a mai avut încotro şi, cu un zâmbet ce aducea spre grimasă, a privit spre aparat. Dar s-a ridicat pe vârfuri, ca să pară mai înalt.
√ Ieri, premierul Boc s-a plimbat singur cu metroul. Noroc cu barele verticale, altfel i-ar fi fost greu să se ţină de mânere pentru a-şi păstra echilibrul…
Şi Sarkozy e pitic