„Ştiu că e grea o moţiune de cenzură, am avut vreo 11. Fără un sprijin politic e greu să stai la Palatul Victoria şi atunci depinde de abilitatea şi de capacitatea lui Sorin Grindeanu de a-şi clădi o susţinere politică”, a spus Boc, care participă la Congresul PNL.
El a precizat că nici un guvern nu poate rămâne fără susţinere politică la Palatul Victoria.
”Cel mai important e să se termine cât mai repede această criză politică, să se termine acest circ, pentru că România are nevoie de stabilitate”, a spus fostul premier.
Potrivit lui Emil Boc a replicat: „Incapacitatea de a guverna în interes public. Până la urmă, dacă toate guvernele ar urmări (…) să guverneze în interes public, nu s-ar ajunge aici. Când apar chestiuni de interes privat sau de grup, atunci se ajunge la un asemenea război. Acum, e o chestiune care ţine de grupuri de interese din interiorul partidului care nu pot să-şi tranşeze soarta decât punând ţara la mezat. Şi acest lucru nu e normal”.
În opinia sa, PNL nu ar trebui să guverneze ”cu orice preţ”. „Orice guvernare trebuie făcută în interesul public şi al românilor. Nu cu orice preţ la guvernare, nu cu orice preţ în opoziţie”, a mai afimat Boc.
Criza politică din PSD escaladează. Vineri, premierul Sorin Grindeanu, exclus din PSD și rămas fără sprijinul coaliției – decizii luate după a doua ședință a Comitetului Executiv Național -l-a numit pe Victor Ponta în funcția de secretar general al Guvernului.
La scurt timp, Grindeanu a trimis la Palatul Cotroceni demisiile lui Carmen Dan și Sevil Shhaideh.
Seara, înainte de miezul nopții, liderul PSD din Senat a anunțat că Parlamentul va fi convocat duminică pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Într-un comunicat oficial, PSD a transmis că Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă PSD.