”Când spuneam că ştiu ce am de făcut, aveam în vedere ceea ce am anunţat azi. Preşedintele nu mi-a cerut demisia, decizia mi-a aparţinut, calendarul l-am discutat cu şeful statului. Nici în partid nu am putut spune exact ce voi face”, a afirmat Boc, la postul public de televiziune, potrivit Mediafax.
Potrivit fostului premier, vor fi purtate discuţii pentru modificări în ceea ce priveşte numele miniştrilor şi că toate procedurile pentru instalarea viitorului guvern, incluzând elaborarea programului de guvernare şi votul de învestitură în Parlament, să fie încheiate cel târziu până joi.
„Am discutat că este bine ca structura actualei formule de guvernare să fie păstrată, nu cu divizări sau fuziuni de ministere. Vor fi însă schimbări în ceea ce priveşte componenţa Cabinetului”, a mai spus Boc.