„Prim-ministrul nu are în acest moment opţiunea demisiei, nu şi-a scris demisia, nu există nicio demisie în alb încuiată în vreun sertar. Dimpotrivă, premierul Emil Boc şi Guvernul pe care îl conduce au ca prioritate scoaterea României din criză. O demisie a premierului nu ar face decât să arunce ţara în instabilitate politică, ce ar duce chiar la amânarea acestor măsuri, iar orice amânare nu face decât să arunce pe umerii românilor povara unor decizii şi mai grele pentru viitor”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Oficialul a adăugat că Guvernul este deschis să aibă întâlniri cu sindicatele, în perioada imediat următoare.