Napoca, dar deja poate sa spuna cu mana pe inima un lucru: activitatea de primar e mult mai dinamica decat cea din Parlament. Mereu se gaseste ceva de facut, cineva cu care trebuie sa discuti, o problema care trebuie rezolvata. ii place foarte mult orasul si tocmai de aceea s-a gandit inca de la inceputul mandatului sa rezolve o problema de „estetica”. Mai precis, invazia de obiecte tricolore pe care le iubea atat de mult fostul primar Gheorghe Funar.
„Foarte multi cetateni ne-au cerut insistent sa renuntam la cosurile de gunoi vopsite in culorile drapelului national. Era o aberatie si deja ele nu mai exista in Cluj Napoca. Am redus semnificativ si numarul steagurilor care fluturau aproape pe fiecare cladire. Numai pentru schimbarea lor se cheltuiau 160 de milioane de lei pe luna. Treptat, vrem sa renuntam si la bancile tricolore. Nu putem sa le inlocuim pe toate deodata, pentru ca e o cheltuiala foarte mare. Dar pe masura ce se degradeaza, le vom inlocui cu unele de o singura culoare, rosii, de exemplu. Deja am instalat cateva noi in zona centrala”, ne-a explicat primarul.
in ceea ce priveste cealalta parte a „mostenirii” lui Funar, adica biroul de primar, Emil Boc a adus si aici cateva „amendamente”. Mai precis, l-a inveselit cu multe plante si l-a dotat cu calculator. „Mi-am adus vreo 14 plante. Le-am cumparat din Cluj si imi plac enorm pentru ca aduc un aer de prospetime. Ce-am mai adus nou? Ah, calculator. Biroul acesta nu vazuse asemenea obiecte, iar eu nu pot lucra fara calculator”, ne-a marturisit Boc.
in plus, pe toate usile din Primarie a tinut sa fie lipite afise pe care e trecut „telefonul primarului”, un hot line la care clujenii pot sesiza zi si noapte orice problema. „Mai fac si eu „teste” noaptea, pe la ora 2 sau 3, sa vad daca raspunde cineva. Pana acum nu s-a intamplat sa nu-mi fie preluat apelul”, spune, zambind, primarul.