„Acest proiect nu este specific unui stat democratic. Regimul Iohannis – Ciucă – Bode dorește să oprească protestele. Societatea civilă respinge acest proiect, doriți să puneți un pumn în gură societății civile”, a fost poziția senatoarei Simonei Spătaru (USR) la proiectul depus de liderii PNL.

Inițiativa legislativă propune înăsprirea pedepselor în cazul unor infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, precum și în cazul infracţiunilor de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Varianta inițială

Forma propusă de Nicolae Ciucă și Lucian Bode pentru modificarea Codului penal, articolul 371:

  • Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grav aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani
  • Dacă fapta prevăzută este săvârșită de către două sau mai multe persoane sau o persoană având asupra sa armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani

Proiectul elaborat de liderii PNL elimina posibilitatea amendării pentru tulburarea liniștii publice, ci stabilea doar pedepse cu închisoarea.

Forma actuală din Codul Penal

Actuala formă a Codului Penal la articolul 371, tulburarea ordinii și liniștii public

  • Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Noile amendamente

Lucian Bode a trimis noi amendamente la propriul proiect depus în Parlament împreună cu premierul Ciucă. Amendamentele au fost prezentate în comisie, fără ca parlamentarii să fie informați în prealabil. Din acest motiv, Comisia Juridică a decis, marți, să dea raportul final săptămâna viitoare.

Noua formă propusă de Lucian Bode și Nicolae Ciucă:

  • Fapta persoanei care, în public, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
  • Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani
  • Dacă faptele prevăzute sunt comise de o persoană înarmată care are asupra sa un obiect periculos sau care este însoțită de un câine considerat periculos potrivit legii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime

Comisia Juridică a stabilit ca raportul final pentru proiectul depus de liderii PNL să fie dat săptămâna viitoare pentru ca societatea civilă să poate veni cu propriile observații la noile amendamente.

Consiliul Economic și Social a avizat nefavorabil proiectul depus inițial de Lucian Bode și Nicolae Ciucă. 

„Prin introducerea unor circumstanțe agravante în cazul mai multor infracțiuni și, în special, prin majorarea pedepselor, propunerea legislativă este de natură să destabilizeze echilibrul în care legiuitorul Codului Penal a sistematizat gravitatea faptelor în raport cu pedepsele aferente. Cu titlu de exemplu, majoritatea limitelor pedepsei pentru tulburarea liniștii publice aduce noile limite la egalitate cu cele pentru ucidere din culpă, ceea ce este vădit disproporționat”, se arată în decizia luată la finalul lunii februarie de CES. 

„Pentru că nu suntem în Rusia lui Putin”

Mai multe ONG-uri au protestat, la începutul lunii martie, în fața Guvernului, împotriva iniţiativei legislative de modificare a Codului Penal depusă în Parlament de liderii PNL Nicolae Ciucă şi Lucian Bode.

„Pentru că nu suntem în Rusia lui Putin. Suntem în România, în Uniunea Europeană, unde dreptul la protest este un drept fundamental. Și așa vrem să rămână! Nu lăsăm PNL şi PSD să bage libertatea la închisoare”, a transmis la acea dată organizaţia Declic, pe Facebook.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News