„Astăzi (vineri, n.r.) am trimis scrisori către ministrul austriac al Sănătăţii, Consiliul Municipal din Viena şi directorul Spitalului AKH prin care a am rugat să li se permită pacienţilor români care au făcut transplant în respectiva clinică să continue tratamentul postoperator. Am avut discuţii cu profesorul Klepetko (şeful Programului de Transplant Pulmonar de la clinica universitară AKH din Viena, n.r.) mi-a sugerat un anume orar şi scadenţar pentru a debloca situaţia. L-am contactat şi pe preşedintele Eurotransplant. M-a asigurat că va prelungi scrisoarea de intenţie între România şi Eurotransplant”, a spus Bodog, conform News.ro.
Ministrul susține că a vorbit de două ori cu ministrul austriac al Sănătăţii.
„Am vorbit de două ori la Ministrul Sănătăţii din Austria solicitând o intervenţie politică pentru a ridica discuţiile de la nivelul Eurotransplant la ministere. Ministrul Sănătăţii mi-a promis că se va implica personal în această situaţie. Mi-a cerut să fac şi o scrisoare oficială pe care am trimis-o deja la Ministerul Sănătăţii din Austria, la Consiliul Municipiului Viena şi managerului AKH. Pacienţii în evaluare la AKH nu opresc evaluarea, singurul lucru pe care îl aşteaptă este sprijin politic pentru reluarea operaţiilor. Clinica AKH nu are capacitate să ia mai mulţi pacienţi decât are. Vom reglementa modul în care pacienţii au acces la tratament, nu oprim accesul la tratament al pacienţilor la Viena”, a precizat Bodog.
„Spitalul este inclus în programul naţional cu transplant hepatic. Se va analiza şi transplantul pulmonar. Decizia privind operaţiile aparţine echipei medicale de acolo”, a mai spus Bodog.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro