Liviu Jîtea este acuzat că a condus un grup infracţional format din 75 de persoane, specializat în cotrabanda cu alcool, cu ajutorul căruia milionarul a prejudiciat statul român cu opt milioane de euro. Audierile au început vineri dimineaţă, s-au încheiat către miezul nopţii, iar la final, 18 persoane au fost reţinute. În acelaşi timp, oamenii legii au confiscat şi 25 de maşini de lux, printre care şi un Bentley şi câteva jeep-uri ale afaceristului. Soţia lui Jîtea (foto) a fost şi ea săltată de mascaţi, însă nu a primit mandat. Gruparea bogătaşului era monitorizată de un an şi avea ramificaţii nu doar în Vrancea, ci şi în judeţele Galaţi şi Brăila, unde transporta alcool produs ilegal. Jîtea e considerat cel mai bogat om de afaceri din Vrancea, cu o avere estimată la 56-58 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News