Exprim, în numele Administrației Prezidențiale, sincere condoleanțe familiilor îndoliate, autorităților germane și poporului german pentru victimele nevinovate, morți și răniți, din Piața de Crăciun din Berlin. Ceea ce s-a întâmplat la Berlin, în Breitscheidplatz, este o tragedie greu de imaginat”, a declarat Aurescu, citat de Agerpres.

El a arătat că Europa este, pentru a doua oară, supusă doliului, după atentatul de la Ankara, căruia i-a căzut victimă ambasadorul Federației Ruse în Turcia.

„Asasinarea unui diplomat, care prin definiția profesiei trebuie să fie un om al negocierii, dedicat atingerii obiectivului de menținere a păcii și securității internaționale prin mijloace exclusiv pașnice, prin opoziție cu orice act de violență, este un act revoltător”, a spus Aurescu, precizând că România este alături de familia îndoliată și de autoritățile ruse.

Luni seara, un camion a intrat într-un târg de Crăciun la Berlin lovind numeroși vizitatori, transmit agențiile internaționale de presă. Potrivit poliției germane, numărul persoanelor decedate a ajuns la 12. 48 de persoane, unele cu răni foarte grave, au fost transportate la spital, precizează EFE.

Tot luni, ambasadorul Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, a fost ucis într-un atac armat care a fost catalogat drept terorist de către Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, informează agențiile de presă internaționale. Karlov a fost împușcat în spate de un individ înarmat în timp ce ținea un discurs la deschiderea unei expoziții de fotografie despre Rusia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News