Șefii diplomațiilor română și britanică au discutat despre modalitățile concrete de consolidare și diversificare a relației foarte bune de Parteneriat Strategic dintre cele două țări, având în vedere realitățile post-Brexit, evoluțiile internaționale actuale și obiectivele ambelor părți.

Totodată, referitor la situația de securitate din regiunea Mării Negre, cei doi miniștri „au reiterat condamnarea fermă a recunoașterii de către Federația Rusă a «independenței» autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk”.

Cei doi diplomați au subliniat „încălcarea flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale acestei țări de către Federația Rusă, alături de obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk”.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat omologului britanic poziția României, potrivit căreia comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și coordonat acțiunile Federației Ruse, ca răspuns față de ultimele evoluții, dar și ca modalitate de a descuraja acțiuni viitoare de destabilizare a situației din regiune, se mai arată în comunicatul MAE.

De asemenea, cei doi au fost de acord asupra importanței susținerii puternice a Ucrainei de către comunitatea internațională, inclusiv prin măsuri pentru creșterea rezilienței acestui stat.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Totodată, Aurescu și Truss au discutat despre crearea grupului de luptă NATO din România, care va fi sub comanda Franței. Concret, grupul de luptă NATO se va forma după modelul celor din Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia, acolo unde există o prezență permanentă, gata de luptă, formată din militari din mai multe țări care se schimbă.

Secretarul de stat britanic Liz Truss „a apreciat poziționarea fermă a României față de evoluțiile actuale din vecinătatea sa și a fost de acord cu necesitatea consolidării angajamentului colectiv pentru securitatea aliaților de pe Flancul Estic al NATO”, a mai transmis Ministerul român de Externe.

Discuțiile dintre Bogdan Aurescu și Liz Truss au venit după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus luni, 21 februarie, că recunoaște indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk din estul Ucrainei, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a spus că traversăm „cel mai periculos moment pentru securitatea Europei din generația noastră”.

Probabilitatea unei invazii a Ucrainei de către Rusia a fost întărită și de Mircea Geoană. „Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţiuni militare a Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus secretarul general adjunct al NATO.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Totodată, România a cerut la reuniunea miniștrilor de externe din UE finalizarea pachetului de sancțiuni pentru Rusia, după cum a informat Ministerul Afacerilor Externe.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI