Discuțiile dintre cei doi demnitari, care au început încă din weekend, au vizat aderarea României la spațiul Schengen, după ce Austria s-a opus în cadrul Consiliului JAI din 8 decembrie, iar Guvernul de la București a decis să îl recheme în țară pe ambasadorul Emil Hurezeanu, ca un răspuns diplomatic.

Bogdan Aurescu i-a transmis ministrului de externe al Austriei, într-o discuție avută în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe din UE de la Bruxelles și solicitată de Alexander Schallenberg, potrivit MAE, că este nevoie de o „soluție constructivă de deblocare a situaţiei”, iar ministrul austriac a pledat pentru scăderea globală a numărului de migranţi care ajung în Austria şi „a arătat că aşteaptă noi propuneri din partea Comisiei Europene”.

Aurescu a precizat că temerile Austriei privind implicarea României în generarea fluxului de migrație ilegală pe ruta Balcanilor de Vest, pe care țara noastră nu se află, „nu corespund în niciun fel cu statisticile și evaluările agențiilor europene”, cu trimitere la datele Frontex, Europol și Agenția Uniunii Europene pentru Azil.

„Demnitarul român a evidențiat că România a exprimat deschidere pentru preocupările Austriei privind creșterea migrației ilegale și a avansat propuneri de sprijin și cooperare, prin intermediul Ministerului de Interne în plan bilateral, cât și la nivel european pentru adoptarea unor măsuri concrete. Aderarea la Schengen nu poate fi însă conectată artificial cu alte dosare de care România nu este responsabilă”, scrie în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

În timpul discuției cu omologul austriac, Bogdan Aurescu și-a exprimat „dezacordul ferm față de acuzațiile lipsite de temei cu privire la așa-zise presiuni sau rele tratamente aplicate firmelor austriece din România”, precizează MAE.

Totodată, șeful diplomației române a transmis că guvernul de la București va apela la toate căile disponibile de deblocare a situației, dar a cerut Austriei „adoptarea unei atitudini constructive și îndreptate spre cooperare și reconsiderarea poziției sale”.

Aderarea României la Schengen a fost blocată pe 8 decembrie, de Austria, care a votat împotrivă în cadrul Consiliului JAI. Olanda a votat și ea contra, susținând că se opune de fapt aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet. Croația, în schimb, a fost acceptată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

malganis   •   14.12.2022, 00:43

Tonul diplomatic in relatia cu Austria de azi echivaleaza cu ACCEPTAREA refuzului Romaniei de aderarea la spatiul Schengen ! E ca si cum i-ai spune (daca ai mai putea !) unuia care ti-a împlântat un cutit in spate ca nu e frumos ceea ce a facut !...Abordarea asta de tip "mioritic" a problemei ne va face victimă sigură si la urmatorul Consiliu JAI, domnule ministru !...

cobra   •   13.12.2022, 17:16

Cred ca i-a spus ce ii spune de atatea ori - ................ (evit cenzura)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI