„Varianta de compromis la care înţeleg că Primăria e deschisă – cel puţin mie aşa mi-au spus, că ar fi compatibilă cu planurile lor – este ca dispeceratele să intre într-o relaţie cu aplicaţiile. (…) Din punctul meu de vedere, că tot dispeceratul CrisTaxi se înscrie într-una din aplicaţiile astea, sau individual, nu văd, din punct de vedere al pieţei şi al consumatorului, vreo diferenţă. (…) Nu e benefic pentru consumator (să elimini aplicaţiile – n.r.).

E destul de neplăcut să trebuiască să stai, pe o vreme precum aceasta, jumătate de oră să cauţi un taximetru sunând din companie în companie, aşteptând minute în şir la telefon şi la sfârşit să ţi se spună: Nu avem maşină, reveniţi. Cred că e mult mai comod pentru consumator să aibă o aplicaţie care are acces la mai multe dispecerate, deci un număr mai mare de taximetre şi să poată să găsească mai uşor la o maşină”, a mai explicat preşedintele Consiliului Concurenţei, potrivit Mediafax.ro.

Star Taxi și Clever Taxi s-au plâns în luna decembrie că primăria București vrea să le interzică.

Acestea ar putea fi interzise dacă regulamentul care le impune dezvoltarea de dispecerate ar fi votat în forma prezentată inițial.

Taximetriștii s-au plâns de mai multe ori de ”pirateria” care are loc în București, fiind vizate serviciul de transport Uber și aplicațiile Clever Taxi și Star Taxi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News