Corduneanu ar fi „ajutat” un alt tânăr, care a cerut bani unui amic, drept cotă-parte dintr-o activitate de videochat întreprinsă de prietena lui.
Corduneanu şi prietenul său au fost arestați preventiv și sunt acum cercetaţi pentru şantaj.
Scandal plecat de la videochat
Surse din cadrul anchetei, citate de Bună Ziua Iași, au precizat că Bogdan Corduneanu a fost ridicat de mascați după ce ar fi intervenit într-un conflict iscat între două tinere care făceau videochat, cu acordul iubiților lor.
După o perioadă, una dintre fete a renunțat, iar prietenul celei care a rămas fără parteneră a vrut să se răzbune și i-ar fi cerut acesteia să-i plătească câteva mii de euro în monedă virtuală, drept „daune”.
Pentru a primi acești bani, tânărul, care a ajuns și el în arest, a apelat la Bogdan Corduneanu.
Victima a depus o plângere pentru șantaj, iar polițiștii ieșeni i-au ridicat pe cei doi.
„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat că doi bărbaţi de 37, respectiv 21 de ani, ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi ar fi intimidat un alt tânăr de 21 de ani, pentru a le remite bani, respectiv echivalentul în monedă virtuală, o monedă despre care autorităţile nu au dat amănunte. Pe 22 decembrie, poliţiştii l-au depistat în flagrant delict pe tânărul de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, după ce ar fi luat de la persoana vătămată 8.200 de lei. În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, iar în activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Trimis în judecată și pentru că a amenințat un angajat într-un bar
În august, anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Bogdan Corduneanu, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Corduneanu a făcut scandal într-un bar, după ce a asistat la un concert susținut de Dan Ciotoi. După ce spectacolul s-a terminat, el s-a îndreptat spre ieșire, iar acolo s-ar fi certat un angajat de la personal, care i-ar fi cerut bani pe bilet. Oamenii legii au afirmat că, la un moment dat, Bogdan Corduneanu a scos un cuțit și l-a amenințat pe tânărul respectiv că îl va înjunghia de 20 de ori.
Foto principal: Bună Ziua Iași
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro