UPDATE 24 octombrie, ora 11.45: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Bogdan Crefelean pentru trafic de influență, a transmis PTB.
„La data de 22.10.2023, inculpatul, consilier la cabinetul parlamentar al unui deputat, i-a pretins suma de 1500 de lei unui martor, membru al unui partid politic, pentru a-l trece pe lista de participanți la un congres ce urma să aibă loc la Bruxelles și pentru a interveni la membri din structura centrală a partidului în scopul asigurării participării acestuia la congresul respectiv”, se arată în comunicat.
O zi mai târziu, luni, 23 octombrie, în jurul orei 18:20, în fața locuinței sale din Bragadiru, Crefelean a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de bani, spun procurorii.
Bogdan Crefelean a fost plasat sub controlul judiciar pentru 60 de zile.
Știrea inițială. Luni, 23 octombrie, ora 21.15: Bogdan Crefelean, membru AUR și șeful de cabinet al deputatei Gianina Șerban, a fost prins în flagrant de Direcția Generală Anticorupție când a primit 1.500 de lei mită, potrivit G4media.ro. Informația a fost confirmată de surse din DGA pentru Libertatea.
Denunțătorul este tot un membru AUR, Valentin Cristian Chișu, a notat Realitatea Plus, iar Crefelean i-a cerut banii ca să îl trimită la un congres la Bruxelles.
Partidul condus de George Simion a anunțat luni seară, 23 octombrie, că „în baza informațiilor publice” apărute în presă „s-a decis excluderea lui Bogdan Crefelean din AUR”.
„Poziția noastră rămâne neschimbată: considerăm că orice formă de corupție sau abuz de influență este inacceptabilă. Susținem cu fermitate statul de drept și transparența în politică. Dacă acuzațiile sunt dovedite, atunci trebuie să existe consecințe legale pentru cei implicați”, a transmis AUR.
adistefanel • 24.10.2023, 16:29
AUR -un partid cu multe derapaje! Sper sa nu fie ales! Am fi de tot rasul Europei!