UPDATE ora 18.00: Bogdan Durlea a fost reținut pentru luare de mită, abuz în serviciu, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii confidențiale, a transmis Direcția Națională Anticorupție.

Procurorii acuză că Bogdan Durlea și Florin Mihai Zehan, reținut și el pentru 24 de ore, „ar fi protejat mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri”. Concret, cei doi sunt acuzați că au furnizat informații confidențiale privind controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu au sancționat încălcările legii pe care le-au constatat.

În primăvara acestui an, Durlea „ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni”, mai arată DNA, care îl acuză pe șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj și că „ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani”.

Știrea inițială: Procurorii DNA Cluj fac miercuri dimineață, 4 octombrie, peste 20 de percheziţii în 6 județe din țară, într-un dosar cu acuzații de corupție în legătură cu protecţia asigurată unor firme de transport, anunță DNA, într-un comunicat. Potrivit G4media, în acest dosar este vizat și Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj, suspectat de luare de mită și divulgare de „informații nedestinate publicității”.

Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”
Recomandări
Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”

Potrivit DNA, percheziţii au loc la 24 de adrese situate pe raza judeţelor Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor şi Alba, din care două sunt sediile unor instituţii publice.

Una dintre instituțiile vizate de percheziții este sediul ISCTR din Cluj, iar Bogdan Durlea, șeful instituției, a fost ridicat de procurorii anticorupție, scrie sursa citată.

Anchetatorii îl suspectează pe Durlea că a oferit informaţii despre controale ce ar fi urmat să fie făcute la anumite firme de transport și a luat mită pentru a nu aplica sancţiuni, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Potrivit presei locale, Bogdan Durlea a condus câteva luni ISCTR Cluj IT 4, în 2021, fiind revocat din funcție în același an, de către fostul ministru al transporturilor Cătălin Drulă. În noiembrie 2021, Durlea a fost repus în funcție și menținut de miniștrii PSD-PNL Dan Vîlceanu și Sorin Grindeanu.

Șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, reținut de DNA pentru luare de mită
Bogdan Durlea. Foto: foaiatransilvana.ro

Inspectoratul Teritorial nr. 4 are ca arie de responsabilitate judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, 

Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile
Recomandări
Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile

ISCTR este organismul tehnic din subordinea Ministerului Transporturilor care asigură la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, notează News.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (20)

lipanileana   •   08.10.2023, 08:13

De la cap se-mpute pestele.

Vrajitoarea   •   05.10.2023, 10:36

Nimic nu se face în țara asta fără mită! In orice domeniu. Nimeni nu-și mai face datoria conform fișei postului.....Și sunt atâția șomeri competenți și capabili care le-ar putea lua locul ăstora, dar nu au ,,cunoștințele” necesare !!!

laurlaur2180   •   05.10.2023, 09:42

Ce de retineri face DNA in ultima perioada. Epurarea pre-electorala?

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
Libertateapentrufemei.ro
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Adevarul.ro
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Elle.ro
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Observatornews.ro
Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI