În aplauzele publicului și antrenorilor, Bogdan Ioan a primit mult doritul premiu de la Pavel Bartoș.
„Ce seară minunată mi-ați oferit!
Nu mai am cuvinte…e copleșitor.
Mulțumesc, Smiley! Mulțumesc, Feli. Vă mulțumesc vouă, celor de acasă, pentru toată susținerea. Mă înclin în fața voastră…”, a scris Bogdan Ioan pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după câștigarea trofeului.
După ce numele lui a fost strigat de Pavel Bartoș, Bogdan Ioan a fost îmbrățișat de antrenorul lui, Smiley.
În finala Vocea României 2108, Bogdan Ioan a interpretat trei melodii. Una dintre ele a fost interpretată alături de antrenorul Smiley. Este vorba despre hitul „În lipsa mea”.
Cum s-a făcut remarcat interpretând o melodie a lui Michael Jackson, Bogdan Ioan a cântat un alt cântec cunoscut al acestuia – Billie Jeans. Mai mult de atât, a imitat și celebrele mișcări ale artistului.
Cea de-a treia melodie interpretată de câștigătorul Vocea României a fost „I want to spend time my lifetime loving you”, alături de Feli.
Bogdan Ioan este un tânăr de 28 de ani din Constanța care a impersionat chiar din în audiții cu interpretarea sa a piesei Earth Song a lui Michael Jackson.
Toți jurații s-au întors de la primele note pe care le-a luat cântărețul, iar pe tot parcursul interpretării, cei patru jurați au rămas fără cuvinte. Mai mult, Smiley l-a rugat chiar să mai cânte din nou fragmentul din melodia regretatului cântăreț american.
Tudor Chirilă a spus că Bogdan Ioan i-a transmis aceleași emoții pe care le-a simțit în 1992, atunci când a fost la concertul lui Michael Jackson de la București, iar Smiley, cel pe care constănțeanul l-a ales până la urmă, a spus că în cele opt sezoane petrecute la Vocea României nu a mai auzit așa ceva.
„Sunt șocat! Mi-ar plăcea să am ocazia să lucrez cu tine. Vocea ta te va duce departe. M-ai lăsat fără cuvinte. Nu am auzit pe nimeni să cânte așa ca Michael Jackson. Sunt de opt sezoane la Vocea României, dar nu am mai auzit așa ceva!”, a spus Smiley.
De altfel, Bianca Ștefania Duță, din Ploiești, a câștigat premiul destinat publicului.
FOTO: CAPTURĂ PRO TV