El a menționat că în cursul nopții, între orele 1.00 și 7.00, site-ul DNSC a fost și el atacat „cu o pondere de aproximativ 18.000 de accesări pe secundă”, iar în acest moment „efectele sunt nule pentru site-ul DNSC” și nu au fost copiate fișiere. Atacul a fost unul relativ moderat, de tip DDoS (Distributed Denial of Service). Un atac de tip DDOS presuspune un aflux mare de trafic trimis de hackeri pentru a împiedica funcționarea unui site.

În schimb, atacul cibernetic de la Camera Deputaților a fost mai dur. Hackerii au copiat 316 fișiere, cele mai importante fiind fișierele care conțin actele de identitate ale parlamentarilor.

„Vreau să vă dau câteva date foarte recente referitoare la efectele atacului cibernetic asupra Camerei Deputaților. Vorbim de un total de 316 fișiere care au fost copiate, dintre care 190 de documente scanate, iar 36 editabile. Volumul total al acestor date este 300 MB. În urma analizelor tehnice s-a ajuns la această concluzie”, a afirmat Bogdan Ivan. Informația inițială a fost că au fost sustrase aproximativ 250 GB de date.

Contactat de Libertatea înaintea ședinței de Guvern, ministrul digitalizării a precizat că în cursul zilei așteaptă un raport preliminar de la Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică și că departamentul IT al Camerei Deputaților este responsabil, pentru că instituția a refuzat să accepte „soluțiile oferite de statul român”.

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

O breşă de securitate a avut loc pe site-ul Camerei Deputaţilor, în weekend. Contactați de Libertatea, marți, 30 ianuarie, reprezentanții forului legislativ au precizat că hackerii au spart o parte din baza de date a site-ului.

Au fost sustrase inclusiv fișiere nedestinate publicității, precum cartea de identitate a lui Marcel Ciolacu, iar premierul a spus că își va schimba buletinul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

bituca   •   01.02.2024, 06:30

Hackerii au vazut ca nu stim sa ne protejam.

mica   •   31.01.2024, 17:50

Vai de institutiile statului. Sunt la pamant.

Kalaph   •   31.01.2024, 15:35

Astia vor conduce lumea in cativa ani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
Adevarul.ro
Cum ar putea să evolueze mai departe „telenovela” Călin Georgescu: „Nu aceasta e bătălia esențială”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI