Bogdan Cornel Popa a fost condamnat vineri, 13 mai, la 11 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Oprescu. „La data de 13.05.2022, Tribunalul București – Secția I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2798, acesta fiind condamnat la 11 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în varianta agravat”, a transmis Poliția Română.
Fostul director din Primăria Capitalei a primit cea mai mare pedeapsă în acest dosar. În timpul urmăririi penale, el a colaborat cu organele de anchetă şi a devenit denunţător. În septembrie 2015, Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, i-a remis lui Sorin Oprescu, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro, bani proveniți din acte de corupţie.
Și fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, care a fost condamnat azi la 10 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București, este dat în urmărire generală, după ce polițiștii nu l-au găsit acasă.
Sorin Oprescu ar fi plecat din țară, înainte să fie anunțată sentința finală în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, potrivit unor surse Libertatea. Oprescu s-ar afla în Austria, cu partenera sa de viață, Adriana Nica, fost manager al Spitalului Universitar, și cu șoferul său, condamnat și el în același dosar.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro