Bogdan Suceavă, romancierul român care predă matematică la universitate în California: „Vreme de 22 de ani am venit și vin cu drag la muncă” | Interviu

Dintre cărțile lui amintim romanele Venea din timpul diez (2004), Miruna, o poveste (2007), Vincent nemuritorul (2008), Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010), Republica (2016), Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi (2018), și volumele de eseuri Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute (2017) și Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund (2022).

Publicistul Vasile Ernu a realizat un interviu cu autorul român stabilit în Statele Unite, în exclusivitate pentru publicația Libertatea.

Vasile Ernu: A fost mai întâi dragostea pentru matematică sau pentru literatură? Cum a început totul și când?
Bogdan Suceavă: Nu cred că sunt prea diferit de cei din generația mea. De la jumătatea anilor ‘70 până la finele anilor ‘80 a existat în România un model cultural care îndruma tinerii de atunci să învețe matematică, literatură și gramatică pentru examenul de admitere la liceu. Acea programă școlară a generat cultura de bază a unei întregi generații. Partea bună era că făcea accesibile părțile tehnice ale matematicii și gramaticii, partea rea era că selecția textelor literare era influențată ideologic.

Recomandări

Tudor Duma a fost condamnat la închisoare. Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a primit o sentință de patru ani și trei luni de închisoare

Cine a crescut în acel context cultural a fost expus unei forme de reprezentare a lumii care acorda egală importanță și matematicii, și laturii umaniste. Cred că e bine să nu te specializezi prea devreme, ci să vezi cât de mult poți învăța și înțelege în mai multe direcții. Firește, e foarte important să știi să faci lucruri practice, să înveți mai multe limbi, de exemplu, și în același timp să ai și o bună deschidere culturală. În România în care am crescut eu existau mulți matematicieni, fizicieni, ingineri care citeau literatură și cu care puteai avea conversații superbe pe teme umaniste. Am beneficiat de pe urma acelei atmosfere intelectuale fertile.

– Cum ai împăcat de-a lungul timpului cele două pasiuni care au devenit cumva „meseriile” de bază: literatura și matematica? Cele două domenii se ajută între ele?
– Fie că scriu un roman, fie că e un articol de matematică, există o ordine a poveștii. N-aveam cum să știu inițial, dar formația mea matematică m-a pregătit foarte bine pentru literatură. Mă consider întâi de toate scriitor de limbă română, chiar dacă drumul meu formativ a fost mult diferit. E adevărat că la universitate am studiat, între altele, topologie, varietăți complexe, analiză funcțională, pentru a aminti doar câteva dintre cursuri. Am făcut 12 ani de facultate, 6 la București și 6 la Michigan State, și o asemenea experiență nu se putea să nu influențeze.

Recomandări

Bonusuri uriașe plătite de o companie de stat din România: Nuclearelectrica dă 800 de milioane de euro privaților ce vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

– Cum a fost aventura debutului tău? Cum ai decis să scrii și cum ai debutat?
– Am debutat în volum prea devreme, în 1990, în confuzia generală de după Revoluție, dar acum nu sunt mulțumit de ceea ce am publicat în perioada de început. Citisem prea mult și nu trăisem destul. Probabil prima oară când s-a auzit de mine pe scena literară bucureșteană a fost grație premiilor Nemira din 1993, atunci când juriul coordonat de Dan Petrescu a decernat premiul pentru eseu lui H.R. Patapievici, pentru roman – lui Radu Aldulescu, iar pentru proză scurtă mie. Nuvela „Imperiul generalilor târzii” reprezintă pentru mine adevăratul debut. Cum am ajuns să scriu? Azi îmi pare rău că doar câteva zile înainte de 22 decembrie 1989 mi-am ars jurnalul, mă temeam că va avea loc o percheziție la noi acasă… Aveam motive să cred asta. Detaliile astea sunt acum doar istorie și oricum nu ar mai interesa pe nimeni. Eram convins că Ceaușescu va rămâne la putere pentru multă vreme. Cred că răspunsul la întrebarea ta era în acel caiet, cel mai autentic și adevărat. Faptul că am ars acel document de interes cel mult personal dovedește și faptul că nu mă pricep să anticipez mare lucru. Niciodată nu am intuit ce va urma. Am început să scriu literatură din furie și disperare, pentru a gestiona trauma și tensiunile din anii ‘80.

Recomandări

Emanuela Ignățoiu-Sora, feministă: „Asistăm de multă vreme la adevărate mișcări de restrângere a drepturilor femeilor și realegerea lui Trump nu va duce la o calmare a acestora”

– Aș vrea să vorbim puțin despre aventura ta americană. Ești unul dintre puținii noștri scriitori care s-au stabilit în SUA. Ce a însemnat pentru tine descoperirea Americii? Ce înseamnă pentru tine SUA?
– Întâi de toate mulțumesc că privești lucrurile așa: aparțin lumii literare românești. Am reprezentat literatura română la festivaluri internaționale la Paris, New York, Torino, Ljubljana, Praga, Budapesta (pentru a aminti doar câteva) și în multe alte locuri. De 20 de ani cărțile mele apar la Polirom, cu care am publicat până acum 10 volume. 

Planul meu inițial a fost să-mi fac doctoratul la Michigan State University, începând cu toamna lui 1996, dar acel gând s-a schimbat după mineriada din 1999, când am avut sentimentul că ceea ce așteptam eu de la realitatea românească nu se va întâmpla prea curând. M-a dezamăgit guvernarea Convenției democrate, la fel de mult cât m-a motivat patrulaterul roșu să plec, cel puțin pentru o vreme (sincer, cred că venirea la putere în perioada 1992-1996 a acelei coaliții a fost o catastrofă pentru România, s-a pierdut mult timp cu ei). 

Decizia de a-mi căuta de lucru în SUA a venit mai târziu. Inițial nu am vrut să plec din România, ci am dorit să învăț foarte mult și să-mi aduc experiența la București. Și mai era ceva, un detaliu trist: mediul plin de tensiuni de la Facultatea de matematică de la Universitatea din București, unde era locul meu de muncă. Mă gândeam cu groază că m-aș putea întoarce și asista iar la niște ședințe de catedră de o tensiune infernală. Am văzut câteva și mi-a ajuns pentru o viață. 

De cealaltă parte a Atlanticului, am avut parte de o comisie excelentă de doctorat, de cursuri superbe, fiecare prezentat de experți care erau printre cei mai buni din lume pe tema respectivă. Mi-am găsit după absolvire un loc de muncă perfect, după un concurs internațional la care au trimis dosare sute de candidați, într-o zonă geografică mult căutată, în apropiere de Los Angeles. Cei care m-au angajat nu-i cunoșteau pe cei care mi-au fost profesori în Michigan. Nici una dintre comisii nu a inclus români. Cred în concurență reală și nu cred în aranjamente. 

Ce a însemnat SUA pentru mine? Locul unde așa ceva e posibil. În SUA am avut parte de recunoașteri la nivel național pentru scrierea unor lucrări exact pe temele de care-mi păsa cel mai mult (cum a fost cazul cu geometria Programului de la Erlangen, despre care am scris și în monografia dedicată lui Dan Barbilian, de la Polirom, din 2022). Am avut parte de recunoașteri majore în interiorul universității în care am predat vreme de 22 de ani, și această recunoaștere a fost făcută deopotrivă pentru matematician, pentru educator, pentru scriitorul de limbă română, pentru eseist. După cum vezi, m-am specializat în a primi recunoașteri din partea celor ce nu mă cunosc. 

Dar pentru mine marea bucurie e Departamentul de matematică de la Cal State Fullerton. Lucrez într-un mediu unde nu există tensiuni și vreme de 22 de ani am venit și vin cu drag la muncă. Mă bucur când mă întâlnesc cu colegii mei, zi de zi. SUA e locul unde așa ceva se poate. Pe de o parte iubesc cultura română, pe de altă parte m-am salvat dintr-un mediu toxic, alegând un drum mai greu, dar care pentru mine a fost mai potrivit. Fac în California aceeași meserie pe care aș fi făcut-o și la București, predau aceleași cursuri pe care le-aș fi predat la București, dar în condiții splendide.

– Ce-i lipsește Europei, bătrânului continent, și are SUA și ce-i lipsește „Noii lumi” și are Europa? Sau cel puțin ție, care cumva faci parte din ambele lumi?
– Uite asta e o întrebare importantă, merită să-ți petreci viața gândindu-te la ea. O bună parte din romanul meu Avalon. Secretele emigranților fericiți (de la Polirom, din 2018) poate fi considerată o reflecție pe marginea diferențelor dintre culturile europene și cea americană. 

Statele Unite se bucură de o stabilitate politică benefică economiei și vieții academice, și de aceea mi se pare că cel mai important document din istoria lumii e Constituția SUA. E un model de viziune și de organizare a societății. Cei care l-au scris aveau o excelentă cultură clasică și o foarte bună înțelegere a naturii umane. Orice om poate deveni periculos când apucă sceptrul și nu mai vrea să-i dea drumul, în numele propriei efigii.

Autorii Constituției SUA au avut parte de un rege al Angliei care i-a condus spre toate necesarele concluzii. Istoria Europei e pigmentată de excesele unor caporali care vor să aibă dreptate cu orice preț, iar România a avut parte de prea mulți din aceștia. Îmi repugnă cei care bat cu pumnul în masă, și apreciez mai mult pe cei care adoptă un stil inteligent și fluid de luare a deciziilor și, mai cu seamă, de explicare a lor.

– Cum se vede din SUA războiul de ocupație dus de Rusia în Ucraina?
– Ca o tragedie născută din incapacitatea Rusiei de a se transforma într-o țară decentă. Rusia are o vechime de cinci secole în a fi un imperiu care ucide, imposibil de reformat. Ucraina plătește un cost uman și material enorm pentru instinctele imperiale criminale ale unui context de idei perdant. Ce sens are să ai o cultură care i-a dat omenirii pe Tolstoi și Dostoievski, dacă trimiți tinerii Rusiei să-și omoare frații ucraineni pentru fantezia de a avea un imperiu? Din ce hazna a universului a ieșit perspectiva asta?

– Vin alegerile și la voi. Va câștiga sau va pierde Trump? Și de ce?
– Chiar sunt foarte curios ce se va întâmpla. Nu am idee ce va urma. Discuția noastră are loc la jumătatea lui octombrie, nu văd mai departe.

– De ce crezi că Biden s-a retras atât de târziu din cursă? E chiar așa de mare criza de cadre în cele două partide mari?
– Nu cred că e o criză de cadre în cele două partide mari. Deși nu știu dacă mai există azi un vizionar ca Ronald Reagan în partidul republican sau un intelectual ca Jimmy Carter în partidul democrat. Acum e altă eră, altă generație. Joe Biden va rămâne în istorie ca un președinte care a contribuit esențial la niște realizări politice substanțiale. S-a retras exact atunci când a simțit că a fost necesar.

– Cum o vezi pe Kamala Harris? Aduce ceva nou față de Biden în politica externă și internă a SUA?
– Reprezintă o nouă generație politică, și va aduce un nou set de teme și idei. Sunt foarte curios cum ar continua relațiile dintre SUA și țările NATO, în eventualitatea în care ea va deveni președinte al SUA. M-ar interesa foarte mult cum va gestiona relațiile cu China. Există un potențial extraordinar în relațiile bilaterale dintre SUA și India. Mi se pare important cum va avea grijă de relațiile politice și economice ale SUA cu Brazilia, Argentina, Venezuela, și dacă va exista o eventuală redeschidere către Cuba. Schimbări fundamentale sunt posibile în toate aceste direcții.

– Dacă va câștiga Trump crezi că politica SUA față de conflictul din Est – dar și cel din Orient – va lua o altă întorsătură? 
– Sunt convins că viziunea administrației americane ar putea trece prin schimbări cu implicații serioase.

– Se vorbește mult de criza americană: care ar fi principalele crize cu care se confruntă SUA în ultima perioadă? Care sunt temele mari care fac agenda dezbaterilor publice?
– Au fost mereu perioade tensionate în istoria Americii, și mereu s-a zis „suntem pe marginea prăpastiei”. Nu cred asta. Dacă tema dominantă a dezbaterilor acum câteva luni era economia, iată că în săptămânile din urmă tema majoră a acestor alegeri a devenit răspunsul administrației SUA față de imigrația ilegală.

– Acum să revenim acasă: privind dinspre SUA cum vezi politica noastră românească? Căci avem și noi un an cu multe alegeri. E ceva nou? Te-a surprins cu ceva?
– Mă bucur că la 35 de ani de la schimbarea politică din 1989 România are parte de alegeri, că există un proces bine definit de validare a conducerii politice. Sunt ani când candidații impresionează mai mult, și ani când ei răspund mai puțin așteptărilor noastre. Probabil acest proces va avea parte de evoluții în timp. Sunt profund dezamăgit de scăderea evidentă a calității propunerilor electorale din acest an. Nu-mi explic ce caută în Parlamentul European și la alegerile prezidențiale un traseist precum Cristian Terheș, care face de rușine tradiția comunității greco-catolice prin opiniile lui ilogice și văduvite de veridicitate științifică.

Îmi repugnă stilul de a face politică al Elenei Lasconi, a cărei candidatură strică imaginea USR într-atât de mult încât cred că acest partid nu mai poate fi salvat. Scandalul legat de promovarea cărții lui Nicolae Ciucă e o pată greu de șters de pe obrazul PNL. Nu-mi place când văd politicieni cu școală făcută târziu, care nu dau semne de viață intelectuală decentă. Mă interesează ca politicienii noștri să-i fi citit pe Liviu Rebreanu și Marin Preda la timp și să fi priceput ce au citit.

Singurul candidat respectabil pare Kelemen Hunor, dar nu am fost convins de activitatea lui în perioada când a fost ministru al culturii. Sunt profund dezamăgit că lumea politică românească a produs la 35 de ani de la revoluție un asemenea peisaj. Mă întrebai de Joe Biden: ce elegant citează el poezie. Sau ce discursuri energizante și pline de subtile referințe culturale produce Barack Obama. De ce nu vedem și noi așa ceva în România?

– Spune-mi, te rog, ce pregătești spre publicare?
– Furtuna barocă apare la Polirom la finele lui noiembrie 2024, o reflecție despre veacul al XVII-lea și despre transformările culturale din acea perioadă istorică, unele încă importante și azi. Scriu despre Europa, despre rădăcinile culturale ale lumii noastre. Propun o investigație a legăturii noastre profunde cu ideea de Europa.

Foto: scoala11.eu

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro