Aflat la Timișoara, Ludovic Orban a spus că Austria nu trebuie confundată cu cancelarul Karl Nehammer, care este preşedintele Partidului Popular, formaţiune care, după cum evoluează, susţine Orban, „va pierde alegerile, evident”.
„Orice cetăţean are dreptul să ia o decizie. Eu nu pot comenta o decizie personală (n.red. – de boicotare) pe care o ia un cetăţean român sau o firmă românească. Dacă vor să-şi deschidă un cont, o pot face la ce bancă vor, îşi pot alege orice partener comercial vor, dacă vor să alimenteze de la o benzinărie, o pot face de la care vor. Există o libertate economică, o libertate de alegere”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Și a continuat: „Mai spun că sunt foarte multe firme româneşti cu acţionari austrieci în România, care au susţinut o decizie favorabilă României, inclusiv pentru că era interesul lor economic. Orice investitor în România are interesul evident ca România să devină membru în spaţiul Schengen, astfel încât să poată circula liber mărfurile, produsele, serviciile, inclusiv cetăţenii angajaţi”.
El a subliniat că boicotul nu este o soluţie. „Să nu uităm că noi avem în continuare nevoie şi de votul Olandei, şi de cel al Austriei. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Dacă vom fi puşi, de exemplu, în situaţia de a vota la desemnarea preşedintelui Comisiei Europene şi să votăm împotriva unui candidat francez sau german, mie nu mi-ar conveni ca cetăţenii români şi firmele româneşti din Franţa sau din Germania să fie persecutate şi să aibă de suferit de pe urma unei decizii pe care o ia Guvernul României”, a mai spus Orban.
Una este Austria şi poporul austriac şi alta este un partid politic şi un cancelar vremelnic care, într-adevăr, şi-a bătut joc de români, care dintr-un interes egoist, electoralist a afectat nu doar drepturile cetăţenilor români, ci a afectat inclusiv unitatea europeană şi pentru aceasta trebuie criticat şi trebuie să răspundem cel puţin la nivel politic cu aceleaşi măsuri.
Ludovic Orban, fost premier:
O poziție similară a avut și președintele Klaus Iohannis, în timp ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, dimpotrivă, statul român „este îndreptăţit să răspundă cu aceeaşi monedă” Austriei.
Aderarea României la Schengen a fost blocată pe 8 decembrie de Austria, care a votat împotrivă în cadrul Consiliului JAI. Olanda a votat și ea contra României, dar a precizat că s-a opus de fapt aderării Bulgariei, candidatura celor două țări fiind analizată la pachet. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie 2023.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
simion_har • 20.12.2022, 13:45
"Una este Austria şi poporul austriac şi alta este un partid politic şi un cancelar vremelnic ..." Cu toate aceasta 52% din acest popor austriac *** este impotriva aderarii Romaniei la Schenghen - a aratat un sondaj .. Conducatorii sunt reflexia politica a oamenilor pe care ii conduce ..
Acest comentariu a fost moderat pentru: xenofobie.